G4Media.ro

Cel mai mare operator de turism din lume anunță că va relua…

Sursa foto: TUI

Cel mai mare operator de turism din lume anunță că va relua de la finalul lunii iunie zborurile către destinaţiile europene de vacanţă

TUI, cel mai mare operator de turism din lume, intenţionează să reia zborurile către principalele destinaţii de vacanţă din Europa până la finalul lunii iunie, a anunţat directorul general al grupului, Fritz Joussen, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Intenţionăm să reluăm cursele aeriene de la sfârşitul lunii iunie, la timp pentru vacanţa de vară”. Insula spaniolă Mallorca, un loc favorit pentru turiştii din Germania, va fi probabil prima destinaţie, a declarat şeful TUI pentru publicaţia germană Rheinische Post.

„Vrem să reluăm traficul aerian spre Mallorca în ultimele două săptămâni din iunie. Sunt bine pregătite şi destinaţiile de vacanţă din Austria, Grecia, Cipru, Croaţia şi Bulgaria”, a apreciat Joussen.

Din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), grupul TUI a anunţat luna aceasta că va renunţa la 8.000 de angajaţi şi analizează măsuri pentru reducerea costurilor cu 30%.

„Cred că în 2022, cel mai târziu, vom vederea o redresare completă a turismului”, a dat asigurări şeful TUI.

TUI va continua să aibă propria sa afacere în domeniul aerian, dar configuraţia ar putea fi diferită în viitor, compania analizând dacă ar trebui să deţină sau să ia în leasing aeronave, în plus faţă de câte companii aeriene operează acum, a explicat şeful TUI.

„Vânzarea tuturor companiilor aeriene cred că probabil nu ar fi realistă. În urmă cu trei ani aveam şase companii aeriene, acum avem trei. Este bine să avem trei? Acestea sunt întrebările pe care trebuie să de dezbatem”, a afirmat Fritz Joussen.

Europa doreşte să-şi deschidă frontierele interne pentru turism până la începerea verii, au anunţat luni miniştrii de externe din 11 state membre ale Uniunii Europene.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a discutat cu omologii săi din Spania, Italia, Austria, Grecia, Croaţia, Portugalia, Malta, Slovenia, Cipru şi Bulgaria – toate destinaţii populare pentru germani – prin sistem de videoconferinţă în legătură cu ridicarea progresivă a restricţiilor impuse pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Restricţiile de călătorie au stopat în mare parte libertatea de circulaţie de care se bucură în mod normal cetăţenii UE. Acum, deplasările transfrontaliere vor fi reluate în etape de statele membre, pe baza ratelor de transmitere a coronavirusului, într-o manieră coordonată.

Comisia Europeană recomandă ţărilor membre să ia deciziile pe baza unei evaluări a situaţiei sanitare din fiecare ţară şi să comunice între ele.

Această restabilire a liberei circulaţii în cadrul spaţiului Schengen este crucială pentru turismul european, un sector responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE. În unele state din sudul Europei, precum Grecia, Italia, Spania şi Portugalia, această proporţie este chiar mai mare şi dacă turiştii nu vin în vacanţă, situaţia economică a acestor ţări s-ar putea agrava.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...