G4Media.ro

 Cel mai mare parc fotovoltaic din România, inaugurat într-o comună din Brașov…

Sursa foto: InnoEnergy Skills Institute

 Cel mai mare parc fotovoltaic din România, inaugurat într-o comună din Brașov / Panourile se mișcă după soare / Investiție de 65,5 milioane de euro

În comuna Părău din județul Brașov, a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din România, cu panouri care se mișcă după soare, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

Investiția este una privată și în această perioadă se fac testările specifice sistemului de producție sustenabilă. Parcul se întinde pe o suprafață de 113 hectare, iar mecanismul echipat cu trakere, permite panourilor sa își schimbe poziția în funcție de soare. Proiectul va genera energie electrică pentru a alimenta aproximativ 70.000 de locuințe pe an.
„Este o investiție privată. Din punct de vedere administrativ local ne-a dus un plus valoare datorită faptului că au fost angajați oameni din comună. 113 hectare, 92 de megawați producție. Este o zonă însorită, chiar dacă suntem în Transilvania, în Ardeal. Este o zonă însorită, foarte benefică pentru captarea energiei solare”, a declarat primarul comunei Părău, Ovesea Ovidiu Alexandru.
Potrivit investitorilor, costul total de implementare al proiectului a fost de 65,5 milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Partea asta cu „va genera energie electrică pentru a alimenta aproximativ 70.000 de locuinte” suna ca unitatea aia de masura numita „teren de fotbal”, „bazin de inot”, etc