Cel mai mic din lume: Ursul malaezian va fi pus pe harta activiștilor de mediu pentru studiu și protecție/ De ce este considerat ”doctorul” pădurilor tropicale

Cel mai mic urs din lume cântărește doar 20 de kilograme când ajunge la maturitate, dar exercită o influență puternică asupra zonelor de pădure tropicală pe care le ocupă în Asia de Sud-Est și în insulele Sumatra și Borneo. „Urșii malaezieni sunt inginerii pădurii”, spune Roshan Guharajan, cercetător la organizația de conservare Panthera din Borneo. Wong Siew Te, fondatorul Centrului de Conservare a urșilor malaezieni din Borneo, îi numește „doctori ai pădurii”, scrie Smtihsonian Magazine.

Aceștia folosesc fălci puternice și canini la fel de mari ca ai unui urs polar pentru a mușca bucăți din copaci pentru a avea acces la stupii de albine, sorbind mierea cu o limbă care se poate întinde până la zece centimetri lungime. Golurile pe care le creează oferă un nou habitat pentru alți locuitori ai pădurilor arboricole, cum ar fi veverițele zburătoare sau diferite specii de păsări. Membrele lor scurte și musculoase și ghearele lor de 10 cm pot sparge bușteni pentru a găsi larve și gândaci și pot săpa pentru a găsi viermi, stimulând descompunerea și ciclul de nutrienți din sol. Iar atunci când sunt disponibile fructe precum smochinele sau chiar durianul țepos, urșii se înfruptă din abundența de fructe și împrăștie semințele în timp ce hoinăresc,, ajutând astfel la regenerarea pădurii. Atunci când fructele nu sunt de sezon, ei jefuiesc cuiburile de termite, protejând copacii de insectele distructive.

Cu toate acestea, în ultimele decenii, casele lor din pădurile tropicale au fost tăiate pentru lemn și defrișate pentru a crea plantații de ulei de palmier, în special în Malaezia și Indonezia. Urșii sunt, de asemenea, ținte ale braconierilor – vezicile lor biliare conțin bilă folosită în medicina tradițională chineză, iar labele lor sunt o delicatesă culinară – și sunt chiar capturați pentru comerțul cu animale de companie exotice. Ca urmare, populațiile de urși ”de soare” au scăzut cu aproximativ 35% sau mai mult în ultimele trei decenii.

Dar urșii sunt foarte puțin studiați. Fără estimări fiabile ale populației lor globale sau ale distribuției actuale, specialiștii în conservare sunt uneori nevoiți să ghicească unde să protejeze habitatul pădurilor tropicale sau să ia măsuri împotriva braconajului. De aceea, în cursul acestui an, membrii Grupului de specialiști în urși al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii vor lansa o nouă inițiativă pentru a crea o hartă actualizată a zonei de răspândire a acestei specii puțin studiate.

Efortul va combina noi date obținute cu ajutorul camerelor de luat vederi, anchete pe teren și contribuții din partea a sute de experți din Asia de Sud-Est pentru a determina prezența locală a ursului malaezian. De asemenea, se vor folosi observațiile confirmate ale urșilor pentru a crea un model computerizat care să prezică unde „ar trebui să se afle” alți urși, căutând caracteristici comune de mediu – atribute precum vegetația arboricolă, speciile de arbori, vârsta și înălțimea unei păduri, precum și locațiile drumurilor și limitele ariilor protejate.

Grupul de specialiști va utiliza harta actualizată a arealului de răspândire rezultată pentru a identifica zonele cu cea mai mare prioritate pentru conservarea ursului malaezian – de exemplu, pentru a semnala amenințările emergente de despădurire, pentru a identifica populațiile periculos de mici și pentru a identifica coridoarele care ar putea conecta habitatele izolate ale urșilor. „Populațiile de urși ar putea să se stingă în multe pete mici de pădure fără ca noi să știm”, spune Dave Garshelis, copreședinte al grupului de specialiști. „Avem nevoie de aceste informații pentru a evidenția unde ar trebui să se concentreze acțiunile directe de conservare”.