G4Media.ro

Cel mai periculos infractor al Ecuadorului a dispărut din închisoare/ Jose Adolfo…

sursa foto: Captură video

Cel mai periculos infractor al Ecuadorului a dispărut din închisoare/ Jose Adolfo Macias era condamnat la 34 de ani pentru trafic de droguri și crimă

Cel mai periculos infractor al Ecuadorului, liderul grupării Los Choneros, a dispărut din închisoarea în care era deţinut, au anunţat duminică autorităţile, care au lansat o operaţiune pentru a-l localiza, relatează Reuters, citată de News.ro.

Generalul Cesar Zapata, comandantul naţional al poliţiei, a declarat într-o conferinţă de presă că forţele armate ale ţării au stabilit că unul dintre deţinuţii din închisoarea din Guayaquil a dispărut.

Deşi Zapata nu a menţionat numele deţinutului, procuratura a declarat că va investiga „presupusa evadare” a lui Jose Adolfo Macias, liderul grupării Los Choneros.

Macias, alias „Fito”, a fost condamnat în 2011 la 34 de ani de închisoare pentru diverse infracţiuni, printre care trafic de droguri şi crimă.

Los Choneros este o organizaţie criminală pe care autorităţile au asociat-o cu extorcarea, crima şi traficul de droguri, printre alte infracţiuni, şi care este acuzată că ar controla principalele închisori din ţară.

„Suntem recunoscători pentru curajul şi angajamentul forţelor de ordine, care, într-o operaţiune la care au participat peste 3.000 de persoane, au intervenit în închisoare în căutarea celui mai căutat deţinut”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Roberto Izurieta, în cadrul conferinţei de presă.

Organizaţiile criminale rivale se confruntă frecvent în închisorile supraaglomerate din Ecuador, iar cifrele oficiale arată că peste 400 de deţinuţi au murit din 2021.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...