G4Media.ro

Cel mai spectaculos spațiu cinematografic din România s-a deschis luni la Sibiu…

Cel mai spectaculos spațiu cinematografic din România s-a deschis luni la Sibiu (Parteneriat)

În Piața Mare din Sibiu au apărut, ca în fiecare toamnă din ultimii ani, la vreme de festival, două iglu-uri uriașe. Turiștii fac fotografii, se miră. Sibienii știu despre ce este vorba. Organizatorii Astra Film Festival și-au propus să ofere publicului experiențe inedite, extraordinare, fabuloase. Iar proiecțiile full-dome 360 fac parte din această categorie. Spectatorii care prind bilete intră într-un univers cinematografic total, în care filmul este proiectat în jurul lor. Privind din altă perspectivă, ei se află în centrul acțiunii. Întotdeauna, dinăuntru se aud exclamații – mai ales atunci când sunt proiectate filmele pentru copii din cadrul programului special Astra Film Junior. Dar proiecțiile din Dome nu sunt doar pentru copii (deși ei sunt răsfățații). Experiența merită să fie trăită de oricine, orice vârstă ar avea. 

Cel mai spectaculos spațiu cinematografic din România, conceput pentru proiecții full-dome, s-a deschis, luni, la Sibiu, cu prilejul ediției aniversare a Festivalului Astra Film, și va rămâne deschis pe toată durata festivalului, adică până în data de 22 octombrie. Spectatori de toate vârstele, de la copii la vechi fani ai trupei Pink Floyd, sunt așteptați la cele două cinemauri tip dome din Piața Mare a orașului la proiecțiile imersive din programul New Media al festivalului. 

„Noi perspective spectaculoase de a consuma filmul documentar”, spun organizatorii, care vorbesc despre „generația tânără”, care e tot mai aproape de festivalul Astra Film, așa că trebuie vorbit cu ea „în limbajul viitorului”. 

Ce se întâmplă în Dome

Proiecțiile imersive prezentate la Astra Film Festival mută accentul de la producția în sine la experiența publicului. Filmele proiectate în noile spații cinematografice, care se văd ca niște OZN-uri coborâte printre cochetele clădiri vechi ale Sibiului, folosesc tehnologii avansate, care îmbină realitatea virtuală, hologramele, efectele sonore și vizuale, inteligența artificială și proiecțiile digitale care dau impresia spectatorului că face parte din acțiunea documentarului. 

Iar subiectele sunt de mare interes. Este vorba, pe de o parte, despre filmele selectate în cadrul programului educativ Astra Film Junior, care îi poartă pe copiii și adolescenții din ciclurile primar, gimnazial și liceal în aventuri spectaculoase de explorare a universului stelar sau a celui interior – iar aici vorbim în special despre o producție suedeză realizată în 2023, în care spectatorii sunt chemați să descopere chimia și secretele vieții.  

Pe de altă parte, spectatorilor de toate vârstele le sunt propuse călătorii în lumea subacvatică, pentru a asculta sunetul neștiut al oceanului, sunt chemați să asiste la „narațiuni ale astronomiei culturale”, li se face cunoștință cu neuro-peisajul urban sau cu o insulă interioară, o lume care s-a născut pe baza unei piese muzicale și li se prezintă un curent cultural mai puțin cunoscut de publicul larg, suprematismul, lansat în urmă cu o sută de ani. O invitație aparte este cea făcută de un artist fractalist vizionar: o călătorie abstractă prin muzică, spațiu-timp și matematică.

Una din cele mai așteptate proiecții este transpunerea în format imersiv, prin muzică și imagini, a albumului iconic al trupei Pink Floyd, The Dark Side Of The Moon, lansat inițial în urmă cu 50 de ani. Cu ajutorul tehnologiei, spectacolul combină priveliști uluitoare ale sistemului solar și nu numai, redate în 42 de minute în sunet surround. 

Lista completă a filmelor care vor putea fi vizionate full-dome 360: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/program-complet/full-dome-2023

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează