Cel mai vechi ADN înregistrat vreodată, datat în urmă cu două milioane de ani, dezvăluie lumea pierdută a Groenlandei

Oamenii de știință au identificat ADN de animale, plante și microbi datând de acum 2 milioane de ani – de departe cel mai vechi înregistrat – din sedimentele de la punctul cel mai nordic al Groenlandei, dezgropate în jurul gurii unui fiord din Oceanul Arctic, dezvăluind o lume pierdută uimitoare la această frontieră îndepărtată, relatează Reuters.

Cercetătorii au declarat miercuri că au fost detectate fragmente de ADN pentru o panoplie de animale, inclusiv mastodonți, reni, iepuri, lemingi și gâște, precum și plante, inclusiv plopi, mesteceni și arbori thuja și microorganisme, inclusiv bacterii și ciuperci. ADN-ul este materialul care se autoreplică și care transportă informația genetică în organismele vii – un fel de schiță a vieții.

Mastodontul a fost o rudă a elefantului care a cutreierat America de Nord și Centrală până la dispariția sa, alături de multe alte mamifere mari din epoca glaciară, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani. Descoperirea arată că acesta avea o arie de răspândire mai largă decât se știa până acum.

„Mastodontul a fost o mare surpriză. Nu a mai fost găsit niciodată în Groenlanda. Cu toate acestea, cea mai mare surpriză a fost acest ecosistem unic de specii arctice și temperate amestecate împreună, fără niciun analog modern”, a declarat Eske Willerslev, director al Centrului de GeoGenetică al Fundației Lundbeck și conducătorul studiului publicat în revista Nature.

„Nu cred că cineva ar fi prevăzut că Groenlanda deținea o asemenea diversitate de plante și animale acum 2 milioane de ani, într-o perioadă în care clima era foarte asemănătoare cu cea la care ne așteptăm să asistăm peste câțiva ani din cauza încălzirii globale”, a adăugat Willerslev, care este afiliat la Universitatea din Cambridge și la Universitatea din Copenhaga.

Deși ADN-ul străvechi este foarte perisabil, studiul a arătat că, în condițiile potrivite – în acest caz, permafrostul – acesta poate supraviețui mai mult timp decât se credea anterior că este posibil. Willerslev a declarat că acum nu ar fi surprins să găsească ADN de cel puțin 4 milioane de ani în urmă.

Cercetătorii au extras și secvențiat ADN-ul din 41 de probe de sedimente bogate în substanțe organice obținute din cinci situri de pe peninsula Peary Land, care se varsă în Oceanul Arctic. Fragmente microscopice de ADN au fost extrase din argila și cuarțul din sedimente. Aceștia au identificat peste 100 de tipuri de animale și plante.

Probele au fost dezgropate pentru prima dată în 2006, dar eforturile anterioare de detectare a ADN-ului au eșuat. De atunci, metodele folosite pentru a extrage ADN-ul antic s-au îmbunătățit, permițând în cele din urmă o descoperire.

„Credem că acest lucru se datorează faptului că ADN-ul s-a legat de particule minerale care i-au permis supraviețuirea dincolo de ceea ce se credea că este posibil. Legătura reduce rata de degradare chimică spontană”, a declarat Willerslev.

Willerslev a precizat că ADN-ul fragmentar nu poate fi folosit pentru a reînvia specii dispărute – așa cum se întâmplă în cărțile și filmele din „Jurassic Park” – dar ar putea dezvălui secrete despre modul în care plantele pot deveni mai rezistente la încălzirea climei.

„Nu le puteți folosi pentru clonare”, a spus Willerslev despre resturile de ADN, „dar le puteți folosi pentru a modifica genetic organismele vii, cum ar fi plantele, pentru a deveni mai adaptate la o climă mai caldă”.

Cel mai vechi ADN anterior înregistrat a fost extras dintr-un molar al unui mamut, o altă rudă a elefantului, din nord-estul Siberiei, datând de până la 1,2 milioane de ani în urmă, de asemenea conservat în condiții de permafrost. Drept comparație, specia noastră, Homo sapiens, a apărut în urmă cu aproximativ 300.000 de ani.

Majoritatea cunoștințelor despre organismele preistorice provin din studiul fosilelor, dar există o limită a ceea ce acestea pot dezvălui, în special în ceea ce privește relațiile și trăsăturile genetice. Aici este locul în care ADN-ul străvechi se dovedește a fi de neprețuit.

Cea mai mare parte a Groenlandei moderne este acoperită de un strat gros de gheață, cu zone fără gheață de-a lungul coastei. Regiunea din studiu este considerată un deșert polar. Dar acum 2 milioane de ani, temperaturile medii din Groenlanda erau cu 11 până la 17 grade Celsius mai ridicate, potrivit primului autor al studiului, Kurt Kjaer de la Universitatea din Copenhaga.

Prezența speciilor marine, inclusiv a crabului potcoavă și a algelor verzi, de asemenea printre ADN-urile detectate, a ilustrat acel climat mai cald, au spus cercetătorii.

ADN-ul a dezvăluit în detaliu acest ecosistem străvechi, cu o pădure boreală deschisă, cu arbori, arbuști și plante mai mici și plină de animale. Nu a identificat ce prădători mari erau prezenți, dar aceștia ar fi putut include lupi, urși și pisici cu dinți de sabie, potrivit coautorului studiului Mikkel Pedersen de la Universitatea din Copenhaga.

Nicolaj Larsen, coautor al studiului, de la Universitatea din Copenhaga, a declarat că cercetătorii vizează situri din nordul Canadei pentru ADN și mai vechi.

„Cred că s-ar putea găsi o astfel de supraviețuire pe termen lung a ADN-ului în multe locuri din lume”, a spus Willerslev. „Este pur și simplu să mergem acolo și să încercăm”.