G4Media.ro

Cel puţin 1.300 de pelerini au murit în Arabia Saudită în condiţii…

sursa foto: captura BBc

Cel puţin 1.300 de pelerini au murit în Arabia Saudită în condiţii de căldură extremă, anunță autoritățile de la Riad

Arabia Saudită a anunţat, duminică, decesul a 1301 pelerini în timpul marelui pelerinaj musulman desfăşurat recent în condiţii de căldură toridă, precizând că majoritatea dintre pelerini nu aveau permise pentru această adunare anuală, relatează AFP, citată de News.ro.

„Din nefericire, numărul morţilor a ajuns la 1301, dintre care 83% nu erau autorizaţi să efectueze hajj. Ei au parcurs distanţe lungi sub soare, fără adăpost sau confort adecvat”, a relatat agenţia oficială saudită de presă SPA.

Săptămâna trecută, un bilanţ al AFP bazat pe declaraţii oficiale sau pe informaţii de la diplomaţi implicaţi în căutarea victimelor estimase numărul victimelor la aproape 1.100.

Diplomaţi din ţările arabe au declarat că 658 erau egipteni, dintre care 630 nu aveau autorizaţie oficială pentru pelerinaj. Multe dintre decese au fost cauzate de căldură. Hajj a avut loc între 14 şi 19 iunie, în vestul regatului.

Până duminică, Riadul nu a comentat public decesele şi nici nu a oferit un bilanţ al victimelor. Vineri, un oficial saudit de rang înalt a oferit AFP un bilanţ parţial de 577 de morţi în cele două zile cele mai aglomerate ale hajj-ului: 15 iunie, când pelerinii s-au adunat timp de ore întregi pe Muntele Arafat, şi 16 iunie, când au participat la ritualul de „lapidare a diavolului” în Mina.

Acest oficial a apărat reacţia autorităţilor: „Statul nu a dat greş, dar a existat o eroare de apreciere din partea unor persoane care nu au măsurat riscurile”.

Ministrul saudit al Sănătăţii, Fahd Al-Jalajel, a calificat drept un „succes” gestionarea marelui pelerinaj musulman, potrivit SPA. El a precizat că sistemul de sănătate a „furnizat peste 465.000 de servicii de tratament specializat, inclusiv 141.000 de servicii pentru cei care nu au obţinut autorizaţia oficială pentru a efectua hajj”.
 

 Un ritual foarte popular 

Hajj este unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului, pe care toţi musulmanii care îşi permit trebuie să îl efectueze cel puţin o dată în viaţă, la o dată stabilită de calendarul musulman, care se bazează pe ciclurile lunare. Potrivit autorităţilor, anul acesta au participat 1,8 milioane de pelerini, majoritatea din străinătate.

Ritualurile s-au desfăşurat şi în acest an în condiţii de temperaturi foarte ridicate, care au atins 51,8 grade Celsius la Marea Moschee din Mecca, cel mai sfânt oraş al islamului din vestul Arabiei Saudite.

În fiecare an, zeci de mii de credincioşi încearcă să ia parte la pelerinaj fără permisele necesare, care sunt plătite şi acordate în funcţie de cote, inclusiv accesul la instalaţiile cu aer condiţionat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...