Cel puțin 11 polițiști au fost uciși în timpul unei ambuscade în Mexic
Cel puţin unsprezece poliţişti au fost ucişi într-un atac armat luni într-o regiune din sudul Mexicului pradă violenţei legate de traficul de droguri, potrivit parchetului regional, scrie AFP, citată de Agerpres.
Atacatori neidentificaţi au luat ca ţintă o patrulă de securitate din Coyuca de Benitez (statul Guerrero, sud-vest) în cursul unei deplasări a secretarului local pentru securitate, a declarat procurorul adjunct de stat din Guerrero, Alejandro Hernandez.
Potrivit „informaţiilor preliminare”, a continuat el, „11 membri ai poliţiei municipale care au fost agresaţi şi-au pierdut viaţa”. A fost deschisă o anchetă pentru a stabili motivaţiile atacatorilor.
Secretarul local pentru securitate a fost identificat de presa locală drept Alfredo Alonso Lopez. Acesta din urmă, precum şi un alt oficial local, au fost, de asemenea, ucişi în atac, potrivit aceleiaşi surse.
„Nu eram la curent cu nicio ameninţare împotriva funcţionarilor” din Coyuca de Benitez, a afirmat Alejandro Hernandez.
Procurorul adjunct nu a oferit detalii cu privire la împrejurările atacului, dar presa locală a relatat că a fost o ambuscadă.
Imaginile care circulă pe reţelele de socializare arată mai multe persoane în uniformă, întinse cu faţa în jos la pământ, cu mâinile legate şi aparent fără viaţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank