G4Media.ro

Cel puţin 143 de persoane au murit în Republica Democrată Congo, după…

sursa foto: Pixabay

Cel puţin 143 de persoane au murit în Republica Democrată Congo, după ce o ambarcaţiune a luat foc

Cel puţin 143 de persoane au murit şi alte zeci sunt date dispărute după ce o ambarcaţiune a luat foc marţi pe fluviul Congo, în nord-vestul Republicii Democratice Congo (RDC), au declarat vineri surse oficiale, citate de AFP, preluată de News.ro.

„Un prim grup de 131 de cadavre a fost găsit miercuri, iar alte 12 au fost recuperate joi şi vineri”, a declarat Joséphine-Pacifique Lokumu, deputat naţional, pentru AFP.

Un lider local al societăţii civile, Joseph Lokondo, a raportat „un număr încă provizoriu de 145 de morţi, unii arşi de vii, alţii înecaţi”.

Incendiul de pe barca de lemn motorizată care transporta combustibil a izbucnit marţi în faţa oraşului Mbandaka, capitala provinciei Equateur, a declarat Lokumu.

Ambarcaţiunea transporta aproximativ 500 de pasageri când s-a răsturnat în urma unui incendiu care a izbucnit în timp ce la bord se gătea mâncare. O femeie a aprins cărbunii pentru a găti, iar combustibilul din apropiere a explodat, omorând mulţi copii şi femei, a explicat ea.

Multe victime, inclusiv femei şi copii, au murit după ce au sărit în apă fără să ştie să înoate. Zeci de pasageri au fost salvaţi, dar au suferit arsuri.

Aproximativ o sută de persoane sunt încă date dispărute.

Vineri, „mai multe familii erau încă fără veşti despre cei dragi”, potrivit lui Lokondo, care a participat la înmormântarea victimelor. El a adăugat că unii supravieţuitori au fost internaţi în spital.

RDC, o ţară vastă din Africa Centrală, are foarte puţine drumuri practicabile, iar deplasarea se face adesea pe râul Congo şi afluenţii săi. Pe apele congoleze (lacuri, râuri) au loc în mod regulat naufragii, adesea cu consecinţe grave. Lipsa cronică a unei liste a pasagerilor complică operaţiunile de căutare.

Bărcile vechi din lemn sunt principalul mijloc de transport între sate şi sunt adesea supraaglomerate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.