Cel puţin 15 morţi după tornadele din sudul Statelor Unite
Cel puţin 15 persoane au murit în sudul SUA, potrivit autorităţilor citate de media, după trecerea unor tornade puternice care au lovit statele Texas, Oklahoma şi Arkansas în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, notează AFP, citată de Agerpres.
Salvatorii au continuat căutările duminică pentru a încerca să găsească şi să localizeze posibili supravieţuitori în dărâmăturile clădirilor distruse de intemperiile care au provocat şi avarii pe scară largă în furnizarea energiei electrice.
Serviciile meteorologice americane (NWS) au numărat un total de 25 de tornade sâmbătă.
La nord de Dallas, în Texas, o tornadă a ucis cel puţin şapte persoane, potrivit lui Ray Sappington, şeriful comitatului Cooke.
„Din păcate, această cifră va creşte”, a avertizat el pe The Weather Channel, precizând că, în faţa „pagubelor masive” pe teren, căutările sunt în curs de desfăşurare.
O zonă de autostradă a fost lovită puternic de furtună, în timp ce zeci de persoane se refugiaseră într-o benzinărie pentru a se proteja. „O mulţime” de persoane au fost rănite acolo, a spus Ray Sappington.
Două persoane au murit în vestul statului Oklahoma din cauza unei alte tornade, potrivit unor responsabili citaţi de o televiziune locală.
În statul Arkansas, aceste fenomene au făcut în total cinci morţi, potrivit autorităţilor citate de un canal local, media arătând imagini cu clădiri distruse, stâlpi electrici doborâţi şi crengi de copaci rupte.
O persoană a fost ucisă şi la Louisville, în Kentucky, potrivit primarului Craig Greenberg.
Vremea rea a amânat startul celei de-a 108-a ediţii a celebrei curse auto Indianapolis 500, deşi mai la nord şi la est, organizatorii acesteia cerându-le celor aproximativ 125.000 de spectatori să părăsească tribunele. Cursa a putut avea loc după o întârziere de patru ore.
Aproximativ 490.000 de case au rămas fără curent duminică, din Texas, în sud, până în Ohio, în nord, potrivit site-ului web poweroutage.us.
Avertizările de furtună erau în vigoare duminică.
Tornadele, un fenomen meteorologic pe cât de impresionant, pe atât de greu de prevăzut, sunt relativ frecvente în Statele Unite, în special în centrul şi sudul ţării, reaminteşte AFP.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank