G4Media.ro

Cel puţin 17 migranţi africani care încercau să traverseze Mediterana din Libia…

Cel puţin 17 migranţi africani care încercau să traverseze Mediterana din Libia către Italia s-au înecat în largul Tunisiei

Cel puţin 17 migranţi africani care încercau să traverseze Mediterana din Libia către Italia s-au înecat în largul Tunisului, a anunţat joi crucea roşie internaţională, transmite Reuters, citată de News.ro.

Garda de coastă tunisiană a salvat două femei nigeriene în largul oraşului Zarzis, a declarat un oficial al crucii roşii.

Nava pornise duminică din Zawyia în Libia, cu 19 migranţi la bord.

Luna trecută, cel puţin 40 de migranţi s-au înecat în portul Sfax din Tunisia, la sud de Tunis.

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că cel puţin 300 de persoane au pierit în acest an la traversarea Mediteranei, în timp ce încercau să ajungă în Europa.

Agenţia ONU pentru refugiaţi spune că mai puţin de 23.500 de oameni au făcut acest drum spre Europa în acest an, majoritatea noilor sosiţi ajungând în Italia şi Spania din Tunisia şi Algeria. Agenţia estimează că 633 de persoane au murit sau au dispărut pe drum în acest an.

sursa foto: agenzianova.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Chiar nu oprește nimeni aceste hoarde de invadatori? Nu se gândește nimeni la viitor?

  2. Multumim lui Neptun ca apara Europa, il rugam frumos sa inece si restul de 1 miliard babuini

    China colonizeaza Africa si Asia, Europa este colonizata de macaci (inclusiv Rusia si America sunt colonii pe duca), jenibil

    In nicio tara asiatica nu ai sa vezi t1gani, africani, muslimi si alte gunoaie

  3. Ce vesti bune sa incepi ziua. La mai mare!!!!