G4Media.ro

Cel puţin 25 de morţi în Brazilia, după o furtună extremă care…

Sursa Foto: X

Cel puţin 25 de morţi în Brazilia, după o furtună extremă care a urmat unui val de căldură în care temperatura la Rio de Janeiro s-a resimţit ca 62 de grade

Echipele de salvare lucrau duminică, pe o ploaie torenţială, pentru a ajuta victimele unei furtuni violente şi ale ploilor abundente care au lovit începând de vineri sud-estul Braziliei, în special statele Espirito Santo şi Rio de Janeiro, provocând moartea a cel puţin 25 de persoane, relatează AFP, citată de News.ro.

Furtuna a fost cauzată de sosirea unui front rece care a făcut ravagii în Rio Grande do Sul la mijlocul săptămânii, apoi a lovit São Paulo şi Rio, înainte de a ajunge la Espírito Santo.

Două decese înregistrate în Apiaca, în Espirito Santo, au ridicat bilanţul victimelor din acest stat la 17 morţi, potrivit unui comunicat al Serviciului de protecţie şi apărare civilă. Guvernatorul statului, Renato Casagrande, a descris o „situaţie haotică” în Mimoso do Sul, un oraş cu o populaţie de aproximativ 25.000 de locuitori, unde cel puţin 15 persoane au murit din cauza inundaţiilor, potrivit unui bilanţ oficial care ar putea creşte în continuare.

Duminică, nivelul apei scăzuse după o noapte în care nu a mai plouat aproape deloc, ceea ce a permis salvatorilor să ajungă în zone care până atunci erau inaccesibile, a declarat guvernatorul.

Imagini aeriene din Mimoso do Sul, surprinse sâmbătă şi difuzate de serviciul de pompieri, arătau cartiere întregi ale oraşului sub ape, fiind vizibile doar acoperişurile caselor. În alte fotografii publicate de presa locală, mai multe vehicule, inclusiv o maşină de pompieri, au fost măturate de viitură.

Furtuna a provocat moartea a opt persoane în statul vecin Rio de Janeiro, între vineri şi sâmbătă, majoritatea în urma unor alunecări de teren într-o regiune muntoasă, potrivit autorităţilor. Guvernul regional a confirmat patru morţi în urma prăbuşirii unei case şi a unei clădiri mici în Petrópolis, un oraş turistic situat la aproximativ 70 de kilometri de capitala statului. Alte decese au avut loc în Teresópolis, Santa Cruz da Serra şi Arraial do Cabo, potrivit guvernului local.

Şcolile publice au fost transformate în adăposturi, potrivit unui comitet de urgenţă înfiinţat de guvernul local şi de salvatori.

Rafale puternice de vânt şi ploi abundente au lovit, de asemenea, coasta din apropierea oraşului São Paulo, unde doi copii au fost răniţi şi spitalizaţi vineri.

Preşedintele Luiz Inácio Lula da Silva şi-a exprimat solidaritatea cu familiile victimelor şi cu cei afectaţi, într-un mesaj postat sâmbătă seara pe reţelele sociale.

Tragediile de acest tip „se intensifică odată cu schimbările climatice”, a declarat şeful statului, care a subliniat eforturile depuse pentru a consolida prevenirea şi intervenţia în caz de dezastre şi a pus la dispoziţie echipe care să colaboreze cu administraţiile locale.

Meteorologii de la Institutul Naţional de Meteorologie (Inmet) anunţaseră o furtună „severă”, în special în Rio, cu precipitaţii de 200 de litri pe metru pătrat între vineri şi duminică. Acest volum depăşeşte media istorică de 141,5 litri pe metru pătrat estimată pentru întreaga lună martie.

Furtuna intervine după un val de căldură extrem în regiune, cu o temperatură resimţită ca 62,3ºC duminică, la Rio de Janeiro.

Brazilia, care suferă de efectele schimbărilor climatice, este afectată de dezastre naturale repetate. Peste 230 de persoane au murit la Petropolis în 2022, în urma ploilor abundente.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...