Cel puţin 28 de combatanţi sirieni pro-turci, uciși în confruntările din regiunea Nagorno-Karabah. ONU cere încetarea imediată a ostilităților
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut din nou, vineri, „o încetarea imediată a ostilităţilor” în regiunea Nagorno-Karabah, unde luptele s-au intensificat în utlimele zile.
Guterres a transmis că regretă profund că părţile beligerante continuă operaţiunile militare, în pofida solicitărilor puternice şi repetate din partea comunităţii internaţionale (…) de încetare a focului – relatează AFP.
„Nu există o soluţie militară la acest conflict. Continuarea ostilităţilor nu va face decât să crească suferinţa umană. Dialogul este singura modalitate de a obţine o rezolvare durabilă a conflictului”, a adăugat el.
Antonio Guterres a lansat un apel către toate părţile să respecte drepturile omului şi dreptul internaţional, amintindu-le totodată liderilor ambelor părţi că civilii şi infrastructurile civile trebuie protejate în orice moment.
Cel puţin 28 de combatanţi sirieni pro-turci au fost ucişi în confruntările reizbucnite în urmă cu aproape o săptămână între separatişti armeni şi armata azeră, susţinută de Ankara, în regiunea Nagorno-Karabah, a indicat vineri Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), o organizaţie neguvernamentală, cu sediul la Londra, dar care dispune de o reţea vastă de informare în Siria, conform Agerpres.
Sursa foto: Wikipedia/ Nicolae Coman
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.