Cel puţin 650.000 de ruşi au plecat din ţară de la începerea războiului în Ucraina / Cei mai mulți în Armenia, Kazahstan și Israel (media)
Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului împotriva Ucrainei, potrivit site-ului independent de ştiri The Bell, relatează dpa, citată de Agerpres.
Majoritatea refugiaţilor au emigrat în Armenia (110.000), Kazahstan şi Israel (80.000 în fiecare), potrivit sursei citate.
Cetăţenii ruşi nu au nevoie de viză pentru a intra în aceste ţări.
Germania este, de asemenea, o destinaţie preferată de refugiaţii ruşi, numărul acestora crescând cu peste 36.000.
Nu există informaţii oficiale de la Moscova privind numărul cetăţenilor ruşi care au părăsit ţara.
The Bell susţine că a făcut aceste calcule pe baza datelor oferite de autorităţile în domeniul migraţiei.
În total, date provenite din peste 70 de ţări au fost incluse în calcul, precum permisele de şedere nou eliberate sau cererile de azil politic.
Cu toate acestea, portalul afirmă că datele nu sunt complete, în condiţiile în care unele ţări populare în rândul ruşilor, precum Thailanda, Azerbaidjan şi Cipru, nu au răspuns la solicitările site-ului.
Alte ţări, precum Emiratele Arabe Unite, în care mulţi ruşi s-au mutat de la începerea războiului, nu au fost incluse în calcul.
Printre ruşii care au emigrat se numără nu numai oponenţi ai războiului, ci şi mulţi oameni care fac afaceri în alte ţări şi care doresc să evite sancţiunile impuse Moscovei.
Numărul refugiaţilor în Europa este relativ scăzut, în parte deoarece UE a închis rapid graniţele pentru ruşi.
Dintre ţările UE, doar Spania (+16.000) şi Germania se numără printre primele 10 ţări alese ca destinaţie pentru imigranţii ruşi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank