G4Media.ro

Cel puţin cinci persoane au fost rănite în timpul primei curse cu…

sursa foto: captura video

Cel puţin cinci persoane au fost rănite în timpul primei curse cu tauri care a avut loc în acest an în cadrul Festivalului San Fermin din Pamplona

Organizatorii faimosului festival San Fermin din Pamplona, organizat în nordul Spaniei, admit că cel puțin cinci persoane au fost rănite în timpul primei curse cu tauri. Rănile suferite de cele cinci persoane nu au fost provocate de coarnele taurilor, informează DPA.

Cinci bărbaţi tineri au fost transportaţi la spital cu vânătăi şi contuzii, au adăugat organizatorii. Un bărbat de 25 de ani prezenta o vânătaie în zona capului, care s-a produs în urma unei căzături.

Festivalul spaniol, organizat în memoria sfântului patron al oraşului Pamplona, San Fermin, are loc pentru prima dată în acest an după ediţia sa din 2019. În 2020 şi în 2021, festivalul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus.

La Pamplona vor avea loc opt curse cu tauri până joia viitoare. În fiecare dimineaţă, şase tauri de luptă, dintre care unii cântăresc peste 600 de kilograme, precum şi câţiva boi îmblânziţi, aleargă alături de turişti pe străduţele înguste din centrul vechi al oraşului Pamplona până la o arenă în care sunt organizate coride în cursul serii.

Zeci de alergători sunt accidentaţi în fiecare an în timpul acestei curse desfăşurate pe o distanţă de 825 de metri, considerată un veritabil test de curaj, la care participă predominant bărbaţi tineri. Din 1924, au fost înregistrate şi 16 decese, cel mai recent fiind raportat în 2009.

În 2022, la fel ca în anii trecuţi, asociaţiile pentru protecţia animalelor au protestat faţă de organizarea evenimentului, profund ancorat în tradiţiile locale încă de la prima sa ediţie din 1591, dar care a devenit controversat în ultima perioadă chiar şi în Spania.

În pofida criticilor, Festivalul San Fermin atrage mii de turişti din lumea întreagă, veniţi în special din Europa, Statele Unite şi Australia.

Unul dintre ei a fost şi scriitorul american Ernest Hemingway, care a descris cursele de la Pamplona în romanul său „Fiesta” („The Sun Also Rises”), publicat în 1926, relatează Agerpres.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Test de curaj ? Mai degraba test de pr0stie crunta. Si-s multi.

  2. Ar trebui Interzise astfel de Spectacole cu Taurii ! Viazta Oamenilor este mai Importanta ! decat Viatza Taurilor .