Cel puțin doi morți în Germania după ce o mașină a intrat pe o zonă pietonală din orașul Trier. Șoferul a fost arestat
UPDATE: Şoferul maşinii care a intrat marţi în zona pietonală din oraşul Trier, omorând patru persoane, prezenta semne de ”tulburări psihice”, a declarat procurorul acestui oraş din sud-vestul Germaniei, în timp ce poliţia a exclus pentru moment un motiv politic al incidentului, relatează AFP, citată de Agerpres.
Primele elemente ale anchetei arată că ”tulburări psihice ar fi putut avea un rol” în acţiunea acestui bărbat, în vârstă de 51 de ani, a declarat Peter Fritzen, într-o conferinţă de presă, adăugând că bărbatul, originar din Trier, se afla şi sub influenţa alcoolului.
Știrea inițială: Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite după ce o maşină a intrat într-o zonă pietonală din oraşul german Trier (sud-vest), incident ce survine pe fondul temerilor de atentate, relatează AFP.
Poliţia nu a fost în măsură să precizeze dacă este vorba de un accident sau un atac.
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite în acest oraş din landul Renania-Palatinat, în sud-vestul Germaniei, în apropiere de graniţa cu Luxemburg, a indicat poliţia pe Twitter.
Cincisprezece persoane au fost rănite, dintre care unele se află în stare gravă, a afirmat primarul oraşului Wolfram Leibe, menţionând că este vorba de un ”şofer nebun”. Vehiculul a fost confiscat şi şoferul a fost arestat, a indicat poliţia.
Poliţia şi municipalitatea din Trier au cerut populaţiei să evite zona pietonală din centrul oraşului, unde a fost desfăşurat un important dispozitiv de securitate.
Wir haben eine Person festgenommen, ein Fahrzeug wurde sichergestellt. Zwei Menschen sind nach ersten Erkenntnissen verstorben. Bitte meidet weiterhin die Innenstadt. #Trier #TR0112
— Polizei Trier (@PolizeiTrier) December 1, 2020
Mehrere Verletzte, die von einem Auto angefahren wurden, in der Fußgängerzone in #Trier. Bitte meidet den Bereich, die Polizei ist gemeinsam mit weiteren Einsatzkräften vor Ort.
— Polizei Trier (@PolizeiTrier) December 1, 2020
Image by neufal54 from Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii