G4Media.ro

Cel puțin un mort și patru răniți într-un bombardament rus asupra unei…

Sursa foto: Telegram / ANDRII NEBYTOV

Cel puțin un mort și patru răniți într-un bombardament rus asupra unei gări din oraşul Herson

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte patru rănite, marţi, într-un bombardament rus asupra unei gări din oraşul Herson, sudul Ucrainei, în timp ce civilii se pregăteau de evacuare, a declarat ministrul de Interne, Igor Klymenko, relatează AFP conform Agerpres.

„Herson, seara. În jur de 140 de civili aşteaptau în gară plecarea trenului de evacuare. În acel moment, inamicul a început un bombardament masiv al oraşului”, a indicat Igor Klymenko pe Telegram.


Un poliţist a fost ucis, doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi de schije, a precizat el.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că în momentul atacului la faţa locului „se aflau numeroşi civili”, precizând că în zonă au fost trimise numeroase echipaje de salvare.

Compania ucraineană de căi ferate Ukrzaliznytsia a anunţat pe Telegram că gara şi trenul au fost avariate. „Situaţia este sub control şi calea ferată este pregătită” să reia circulaţia, a menţionat sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...