G4Media.ro

Cel puţin zece morţi şi opt răniţi în urma prăbuşirii unui imobil…

Sursa foto: Unsplash / Jack Krier

Cel puţin zece morţi şi opt răniţi în urma prăbuşirii unui imobil la Cairo

Zece persoane au murit şi alte opt au fost rănite luni în prăbuşirea unui imobil în capitala Egiptului, au anunţat media de stat egiptene, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Ambulanţe au fost trimise la faţa locului, în cartierul popular Kerdasa, unde echipe ale apărării civile căutau dispăruţi sub dărâmături, potrivit publicaţiei Al-Akhbar Al-Youm.

Martori au declarat pentru această publicaţie că „explozia unei butelii de gaz” a provocat prăbuşirea, iar anchete ale poliţiei sunt în curs.

Reglementările în materie de construcţie sunt aplicate în mod inegal în metropola tentaculară Cairo, cu o populaţie de peste 26 de milioane de locuitori.

În acest oraş au avut loc în ultimii ani mai multe prăbuşiri de imobile soldate cu morţi, atât din cauza stării precare a unora dintre clădiri, cât şi din cauza nerespectării reglementărilor în materie de construcţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.