Cele 30 de priorități pentru IMM-urile din România, în viziunea femeilor antreprenor/ Prioritățile, detaliate într-un document strategic cu ținta anul 2030
O strategie care vizează sectorul IMM din România, structurată pe 30 de priorități în perspectiva anului 2030 a fost lansată recent de Organizația Femeilor Antreprenor în cadrul unei prime dezbateri cu instituții, asociații de business și ONG-uri.
„Documentul „30 pentru 2030” este conceput ca un catalizator pentru discuții esențiale cu toți stakeholderii relevanți, atât la nivel național, cât și european. Acesta urmărește să conducă la soluții personalizate care să se potrivească contextului românesc și să sprijine creșterea, reziliența și sustenabilitatea competitivă a IMM-urilor din România. Documentul este, de asemenea, un instrument de facilitare a unui parteneriat constructiv, deschis și transparent, încurajând dialogul social și colaborarea între toate părțile implicate”, transmite organizația printr-un comunicat de presă.
Dezbaterea inaugurală este doar începutul unui proces amplu de consultare. Urmează ca stakeholderii relevanți care doresc să fie implicați în această platformă de dialog structurat să desemneze experți cu care Organizația Femeilor Antreprenor să lucreze aplicat pe marginea documentului de discuție, echipele astfel configurate urmând să abordeze cele șase categorii de priorități identificate în document:
- Progresul tehnologic și transformarea digitală;
- Sustenabilitatea pe parte de mediu, eficiența și independența energetică;
- Stabilitatea financiară și accesul la resurse;
- Incluziunea socială, egalitatea de gen și împuternicirea;
- Educația, dezvoltarea competențelor și adaptabilitatea forței de muncă;
- Îmbunătățirile de reglementare și de infrastructură.
De asemenea, vor fi organizate șase dezbateri tematice la Cluj-Napoca, Târgu-Jiu, Târgu-Mureș, Iași, București dar și la Bruxelles, în perioada septembrie 2024 – mai 2025.
Scopul acestor grupuri de lucru și, respectiv, întâlniri este de a integra contribuția valoroasă pe care o vor avea toți partenerii de dialog, urmând ca, în iunie 2025, OFA să republice documentul revizuit, reflectând propunerile și observațiile primite.
Evenimentul a avut loc în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și la dezbatere au participat organizații și instituții relevante, printre care: Comitetul Economic și Social European, Confederația Patronală Concordia, Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM, Coaliția pentru Dezvoltarea României, Professional Women’s Network, Romanian Business Leaders, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Asociația Română a Băncilor, Centrul de expertiză europeană EuroPuls, comunitatea fonduri-structurale.ro și a festivalului de green tech și sustenabilitate consilid8, EfdeN, Coaliția România Sustenabilă și Ambasada Sustenabilității în România.
Strategia „30 de priorități pentru IMM-uri pentru 2030” poate fi consultată aici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank