Cele mai bune 20 de filme ale anului 2023: Barbie, Oppenheimer și Killers of the Flower Moon / Vezi alte titluri din Top

Criticii de film de la BBC Culture Nicholas Barber și Caryn James au ales cele mai importante filme ale anului, printre care Barbie, Oppenheimer, Maestro și Killers of the Flower Moon.

1. Sfântul Omer

Această dramă dură și sfâșietoare despre rasă, clasă și maternitate a fost propunerea Franței în cursa pentru Oscar de anul trecut și încă nu înțeleg de ce nu a fost nominalizată. Alice Diop își pune în valoare experiența de realizatoare de documentare, deoarece își bazează povestea pe cazul real al unei tinere senegaleze din Franța, acuzată că și-a abandonat copilul pe o plajă pentru a muri. Diop o inventează pe Rama, o romancieră însărcinată care merge în orașul Saint Omer pentru a fi martoră la proces, ceea ce joacă cu propriile îndoieli și temeri. În rolul lui Laurence, mama judecată, Guslagie Malanda este nefiresc de calmă, aproape încremenită în resemnare. Kayije Kagame, în rolul lui Rama, ne lasă să vedem cum mintea ei se agită și inima îi bate cu putere în timp ce privește, chiar dacă fața ei este impasibilă. Diop și-a bazat dialogurile pe transcrierile de la tribunal, dar rezultatele depășesc cu mult faptele seci de pe pagină pentru a crea un film captivant cu două femei profunde și vii pe ecran. (CJ)

2. Păianjenul sfânt

Filmul macabru Holy Spider al lui Ali Abbasi se bazează pe povestea reală a unui constructor căsătorit (Mehdi Bajestani) care a ucis 16 lucrătoare sexuale în orașul sfânt Mashhad din Iran în 2000 și 2001. Cu Zar Amir Ebrahimi (câștigător al premiului pentru cea mai bună actriță la Cannes) în rolul jurnalistei hotărâte care investighează crimele, filmul pare la început un companion atmosferic al filmului „Tăcerea mieilor” și al altor drame cu criminali în serie de pe marile ecrane. Întorsătura provocatoare constă în faptul că unii cetățeni și politicieni îl văd pe criminal ca pe un erou local aflat într-o cruciadă morală. În spatele emoțiilor generice, Holy Spider este o examinare a misoginiei din întreaga societate, care pare cu atât mai pertinentă în urma protestelor lui Mahsa Amini. (NB)

3. Societatea politicoasă

O comedie a manierelor de ciocnire culturală cu o întorsătură de meme horror, filmul lui Nida Manzoor (We are Lady Parts) este unul dintre cele mai proaspete și mai distractive de urmărit ale anului. Prima alegere inventivă a lui Manzoor este aceea de a crea o eroină adolescentă improbabilă, Ria (Priya Kansara), o londoneză de origine pakistaneză, care este hotărâtă să devină cascador, adăugând filmului flerul artelor marțiale și acțiune. Apoi, Manzoor ridică miza, când sora mai mare a lui Ria decide să se căsătorească cu un bărbat bogat și chipeș, pe care Ria îl suspectează că nu este ceea ce pare. Mama sa exagerată și dominatoare are un zâmbet sinistru demn de un personaj negativ Disney. Pe măsură ce elementele ciudate se adună, filmul îmbină cu bucurie toate elementele sale, de la planurile comice ale Ria pentru a împiedica nunta, la scena de dans pregătită pentru Bollywood și portretele nuanțate ale părinților ei înțelegători, creând o aventură inteligentă și extrem de plăcută. (CJ)

4. Cum să arunci în aer o conductă

Inspirat de cartea de non-ficțiune a lui Andreas Malm, acest thriller indie insuportabil de tensionat prezintă un grup de activiști ecologiști care plănuiesc să bombardeze o conductă de petrol din vestul Texasului. Cu toții au fost afectați de poluare, de lăcomia corporatistă și de criza climatică, iar aceasta, cred ei, este singura modalitate prin care pot riposta. Tăind între pregătirile lor nervoase și poveștile din spate care i-au condus în Texas, filmul foarte bine concentrat al lui Daniel Goldhaber amintește de câteva filme clasice de jafuri – Reservoir Dogs în special – dar are câteva diferențe cruciale. Infractorii nu sunt motivați de lăcomie, detaliile legate de fabricarea amatoare a bombelor sunt fascinant de specifice și, pentru că manipulează substanțe chimice explozive, sunt mereu în pericol de a se sinucide din greșeală. (NB)

5. Viețile anterioare

Îndrăgitul și nuanțat prim film al lui Celine Song este o poveste de dragoste care respinge clișeele genului. Nora (Greta Lee) și Hae Sung (Teo Yoo) au fost cei mai buni prieteni, strâns legați pentru totdeauna când erau copii în Coreea, până când familia ei a emigrat în Canada. Ani mai târziu, când ea este căsătorită și locuiește în New York, el reintră în viața ei. Reconectarea lor este la început șovăitoare, iar întâlnirea lor din New York este plină de sentimente profunde, alături de un realism tăios, deoarece filmul recunoaște atât farmecul unei iubiri de demult pentru Nora, cât și forța căsătoriei ei cu Arthur (John Magaro). Prin intermediul relației dintre Nora și Hae Sung, portretizată cu abilitate, Song dezvăluie, de asemenea, teme legate de memorie și identitate culturală, însă povestea de dragoste este cea care domină și persistă, demonstrând că romantismul nu duce întotdeauna la un sărut în ploaie. Uneori, ea este învăluită într-o frumoasă nostalgie. (CJ)

6. Suzume

Suzume este o școlăriță adolescentă care descoperă că ușile abandonate din orașele părăsite din toată Japonia pot fi folosite ca portaluri către o altă dimensiune. Acum depinde de ea să oprească un monstru distructiv să treacă prin acele uși, cu ajutorul unui băiat care a fost transformat într-un scaun și a unei pisicuțe vorbitoare care ar putea fi o zeiță. Da, noul anime apocaliptic al lui Makoto Shinkai (Your Name, Weathering with You) este o uluitoare performanță a imaginației, dar scenaristul și regizorul echilibrează fantezia magică cu căldură, umor și o preocupare profundă pentru țara sa. Isprăvile mitice ale lui Suzume au loc într-o Japonie splendid pictată și recognoscibilă, iar ea și prietenii ei sunt oameni obișnuiți, cu speranțe și regrete obișnuite – inclusiv băiatul care a fost transformat într-un scaun. (NB)

7. Oppenheimer

Filmul magnific al lui Christopher Nolan se numără printre cele mai bune din cariera sa. El combină toate elementele pe care le-a adus în alte filme – acțiunea volatilă a trilogiei The Dark Knight, straturile cerebrale din Memento și narațiunea captivantă din Inception – în acest studiu de caracter al eroului american conflictual J Robert Oppenheimer (impecabilul Cillian Murphy), fizicianul cunoscut drept părintele bombei atomice, care s-a confruntat cu consecințele morale ale acțiunilor sale pentru tot restul vieții sale. Cu o tensiune incendiară, Nolan descrie primele teste ale bombei și, pe parcursul filmului, împletește drama dușmanului ambițios din punct de vedere politic al lui Oppenheimer, birocratul guvernamental Lewis Strauss (Robert Downey Jr), care a orchestrat false suspiciuni de implicare comunistă care au umbrit viața postbelică a savantului. Nolan stăpânește de mult timp actul de echilibru între realizarea artistică și succesul comercial, iar Oppenheimer reprezintă cel mai bun exemplu de film care este în același timp proaspăt imaginat și extrem de popular. (CJ)

8. Broker

Broker este la fel de dulce-amărui și nuanțat ca și filmele anterioare ale lui Hirokazu Kore-eda (Shoplifters), dar este, de asemenea, cea mai amuzantă și mai plăcută pentru public: prima producție coreeană a scenaristului și regizorului japonez este un road movie romantic care amintește de Little Miss Sunshine, precum și de caperele criminale ale fraților Coen. Song Kang Ho, din Parasite, joacă rolul unui proprietar de spălătorie din Busan cu o afacere secundară neobișnuită. Cu ajutorul unui amic cu suflet mare, el vinde copii nedoriți unor cupluri care doresc să ocolească procesul legal de adopție, dar numai după ce este convins că sunt părinții ideali pentru copil. Când mama naturală a unui copil vrea să se implice în afacere, iar doi detectivi de poliție încep să îi urmărească, motivele secrete sunt dezvăluite, simpatiile se schimbă, misterele se adâncesc și pericolele se înmulțesc, până la un final emoționant și elegant. (NB)

9. Anatomia unei căderi

Câștigătoare a premiului Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes din acest an, drama lui Justine Triet despre o scriitoare acuzată de uciderea soțului ei este un oximoron strălucit: un film realizat cu o claritate remarcabilă, chiar dacă explorează o căutare a unor adevăruri care s-ar putea să nu fie găsite niciodată. Sandra Huller o interpretează pe acuzată, pe nume tot Sandra, al cărei soț a căzut în gol de la fereastra casei lor din Alpii francezi. Dacă a fost un accident, o sinucidere sau o crimă este întrebarea care conduce intriga și scenele din sala de judecată, dar, în esența sa, filmul se ocupă de căsnicia în destrămare a cuplului și de personalitatea dură a Sandrei. Performanța originalității și a originalității lui Huller o face enigmatică, chiar dacă îi dezvăluie independența feroce, egoismul și minciunile. Insesizabilitatea adevărului însuși se extinde în cele din urmă până la motivele fiului de 11 ani al cuplului, care simpatizează atât cu amintirea tatălui său, cât și cu pericolul în care se află mama sa, într-un film la fel de rece și detașat, dar la fel de frumos ca peisajul său înzăpezit. (CJ)

10. Realitatea

În iunie 2017, agenți FBI au vizitat locuința lui Reality Winner (numele ei real, oricât de improbabil ar părea), un traducător al guvernului american care a dezvăluit presei un document clasificat. Ingeniosul film de debut al Tinei Satter dramatizează întâlnirea lor, cu Sydney Sweeney în rolul principal, iar dialogurile sunt preluate integral din înregistrările făcute la momentul respectiv. Ceea ce înseamnă că interogatoriul discret are repetițiile și ezitările unui discurs real, ceea ce face ca Realitatea să pară aproape de realitate (unul dintre cele câteva moduri în care se aplică titlul), dar și ciudat de coșmaresc. Este undeva între o instalație de artă, un documentar și un film de groază cu nervi tari. Unele agenții de presă au catalogat-o pe Winner drept o radicală trădătoare, însă filmul obsedant al lui Satter prezintă o tânără vulnerabilă, confuză, dar curajoasă, care este prinsă într-o cameră albă și goală cu doi bărbați de două ori mai mari decât ea. (NB)

11. Killers of the Flower Moon

Epopeea lui Martin Scorsese este la fel de ambițioasă ca tot ce a făcut până acum. Bazându-se pe cartea de non-ficțiune a lui David Grann despre uciderea a zeci de membri ai tribului Osage, bogat în petrol, în Oklahoma anilor 1920. Scorsese plasează o poveste uluitoare despre o căsătorie, putere și bani într-un peisaj occidental vast și în contextul cultural al epocii, cu toată violența, rasismul și ura sa etnică. Actorii principali ai filmului sunt la cea mai bună formă a lor, ceea ce spune multe. Robert De Niro este sever și necruțător în rolul puternicului baron al vitelor William Hale, iar Leonardo DiCaprio este vibrant în rolul nepotului său mercenar, Ernest. Într-o interpretare de o elocvență senină, Lily Gladstone este Mollie, cu care Ernest se căsătorește și pe care complotează să o ucidă pentru banii pe care îi are ca parte a națiunii Osage. Mollie este inima poveștii, iar Scorsese și Gladstone îi fac dreptate poveștii ei reale. (CJ)

12. Barbie

Ar putea Margot Robbie și Ryan Gosling să obțină nominalizări la Oscar pentru că au jucat jucării de plastic într-o reclamă de culoarea bomboanelor pentru produse de marcă? Cu siguranță este posibil, având în vedere succesul a ceea ce a devenit până acum filmul cu cele mai mari încasări din 2023, precum și filmul cu cele mai mari încasări regizat vreodată doar de o femeie. Și acestea sunt doar două dintre realizările sale. Barbie a fost supervizat de Mattel, compania care produce păpușile, dar regizoarea și co-scenarista sa, Greta Gerwig, pare să fi primit libertatea de a-și aduce pe ecran propria viziune excentrică. Ea a răsturnat așteptările nu doar prin comentariile sale despre comercialism și patriarhat (spre supărarea unor comentatori de pe internet), ci și prin saltul în domeniul ciudățeniilor postmoderne, în genul Charlie Kaufman. Dincolo de asta, Barbie este o comedie cu adevărat amuzantă și de bun augur – și câte din acestea vedem în cinematografe în zilele noastre? (NB)

13. American Fiction

În primul său film îndrăzneț, scenaristul și regizorul Cord Jefferson îmbină o dramă de familie nuanțată cu o satiră curajoasă și amuzantă a stereotipurilor rasiale. Într-o interpretare perfect echilibrată, Jeffrey Wright fundamentează filmul în rolul unui romancier și academician atât de dezgustat de starea culturii și atât de obosit de imaginile reductive ale oamenilor de culoare încât scrie o carte care joacă în toate stereotipurile, doar pentru ca tachinările sale scrise cu furie să devină un bestseller. Între timp, el are de-a face cu mama sa îmbătrânită, interpretată cu pregnanță și grație de Leslie Uggams, și cu frații săi, interpretați de Tracee Ellis Ross și Sterling K Brown, perfect distribuiți. Bazat liber pe romanul Erasure, din 2001, al lui Percival Everett, filmul își face din editorii și academicienii rasiști niște ținte prea caricaturale, ușor de atins, dar abilitatea lui Jefferson face totuși din American Fiction una dintre cele mai încurajatoare drame-comice ale anului. (CJ)

14. Creatorul

Ce plăcere să vezi un blockbuster original de science-fiction, pentru o schimbare, mai degrabă decât o adaptare sau un reboot al unei proprietăți intelectuale suprautilizate și vechi de zeci de ani. Chiar mai bine, The Creator funcționează ca un film de sine stătător, într-o perioadă în care majoritatea filmelor de acest gen sunt încercări flagrante de a crea francize. Regizat și co-scris de Gareth Edwards (Rogue One: A Star Wars Story), filmul este plasat într-un viitor mult prea apropiat, când omenirea luptă pentru supraviețuire împotriva roboților inteligenți artificial, iar un comando (John David Washington) primește sarcina de a distruge arma supremă a inamicului. Desigur, filme precum Terminator, Blade Runner și Matrix au avut premise similare, dar Edwards a creat o epopee de război curajoasă, cu o atmosferă sumbră proprie și cu imagini neclare care fac ca până și cei mai îndepărtați androizi și nave spațiale să pară reali. De asemenea, el optează pentru o intrigă filozofică și extinsă, care amestecă tristețea și tristețea cu un strop de optimism câștigat cu greu. (NB)

15. Originea

Origin al lui Ava DuVernay, un film profund captivant și emoționant, este ceva ce numai un cineast cu imaginația și viziunea ei ar fi putut realiza. Ea transformă riguroasa carte de non-ficțiune a lui Isabel Wilkerson, Caste – care susține că casta, chiar mai mult decât rasa, subjugă oamenii din întreaga lume – într-o poveste personală despre procesul de cercetare și scriere a cărții de către Wilkerson, în timp ce jelea moartea recentă a celor mai importante persoane din viața ei. Interpretarea lui Aunjanue Ellis în rolul lui Wilkerson creează un personaj atât cerebral, cât și sincer. Iar filmul nu pierde niciodată din vedere argumentul istoric de anvergură al cărții, dându-i o formă dramatică prin scene de la arderea unei cărți de către naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la neatârnarea de neatârnări în India secolului XX și la uciderea în 2012 a adolescentului de culoare Trayvon Martin, care a îngrozit SUA. La fel cum a făcut și în serialul When They See Us, DuVernay transformă aici realitatea într-o dramă intens emoționantă. (CJ)

16. The Holdovers

Crăciun, 1970. Un adolescent resentimentar (Dominic Sessa) este forțat să petreacă sărbătorile fără prieteni sau familie în marele său internat, așa că îi revine unui profesor de limbi clasice cârcotaș (Paul Giamatti) și unei bucătărese îndurerate (Da’Vine Joy Randolph) să aibă grijă de el. Plină de glume și colorată de scenaristul său, David Hemingson, această comedie festivă caldă este regizată de Alexander Payne. Din cauza tonului său, a decorului relaxat și a cadrului de epocă, a fost comparat cu diverse clasice indie din anii 1970, dar The Holdovers este, de asemenea, o întoarcere plăcută la începutul anilor 2000, când nu era neobișnuit ca cei ca Payne, Richard Linklater și Noah Baumbach să realizeze comedii dramatice cu buget mediu și maturitate despre oameni relativ obișnuiți. Într-adevăr, Payne și Giamatti au colaborat la Sideways în 2004, iar The Holdovers ar putea fi cel mai încântător proiect în care oricare dintre ei a fost implicat de atunci. (NB)

17. All of Us Strangers

Andrew Haigh se afirmase deja ca un scenarist-regizor de mare sensibilitate cu filme precum 45 Years și Weekend, dar All of Us Strangers îl duce la un nou nivel. Andrew Scott nu a fost niciodată mai bun sau mai emoționant, în rolul unui scriitor de vârstă mijlocie, Adam, care începe o relație cu un bărbat mai tânăr, interpretat cu energie și vulnerabilitate de Paul Mescal. Scriind despre părinții săi decedați (Claire Foy și Jamie Bell), Adam își imaginează că poate intra în trecut și îi poate întâlni ca adult, deși aceștia nu au îmbătrânit de când el avea 12 ani. Frumos filmat pentru a crea o calitate eterică, de la casa copilăriei lui Adam până la apartamentul său auster din Londra, All of Us Strangers nu este o poveste cu fantome, ci o imersiune în memorie și în durerea iubirii și a pierderii care, în mod remarcabil, respinge sentimentalismul de maimuțăreală și creează emoții pătrunzător de reale în trecutul și prezentul eroului.

18. Lucruri sărace

The Favourite a fost regizat de Yorgos Lanthimos, co-scris de Tony McNamara și a avut-o ca protagonistă pe Emma Stone. Acum, cei trei s-au reunit pentru Poor Things, o adaptare zgomotoasă a fabulosului roman comic al lui Alasdair Gray – și este chiar mai inventiv și mai exagerat decât a fost The Favourite. Stone o interpretează pe Bella, o femeie înecată care este readusă la viață de un om de știință asemănător lui Frankenstein (Willem Dafoe). Cum nu are amintiri despre existența ei anterioară, nu are nici rețineri sau inhibiții, așa că poate da la o parte convențiile Europei victoriene – sau, în orice caz, versiunea suprarealistă și plină de imagini a filmului despre Europa victoriană. Stone este magnific de ciudată în rolul neînfricatei Bella și, totuși, undeva sub ciudățeniile acestui basm vesel se ascunde un comentariu picant despre modul în care femeile sunt legate de o societate patriarhală. (NB)

19. Băiatul și Heron

Maestrul animației, co-fondatorul Studio Ghibli, Hayao Miyazaki, revine după un deceniu cu o altă operă orbitoare și maiestuoasă, care se mișcă între realitate și fantezie și împletește multe elemente din viața sa și din filmele anterioare. Plasată în perioada celui de-al Doilea Război Mondial din copilăria lui Miyazaki, în vârstă de 82 de ani, povestea se concentrează pe un băiat pe nume Mahito, a cărui mamă este ucisă de o bombă în Tokyo și al cărui tată lucrează pentru o companie care creează avioane militare japoneze. La fel ca eroinele din Spirited Away (2001) și Howl’s Moving Castle (2004), Mahito intră într-o lume magică, adesea terifiantă, în care mama sa ar putea să-l cheme – și unde întâlnește peruși giganți roz amenințători și alte pericole. Prin intermediul solitarului și neînfricatului Mahito, filmul explorează durerea și linia neclară dintre viață și moarte în stilul inconfundabil al lui Miyazaki, cu imagini desenate de mână de o frumusețe și culori delicate. (CJ)

20. Maestro

Bradley Cooper urmează debutului său regizoral, A Star Is Born, cu o altă relatare în profunzime a iubirii în industria muzicală, dovedind în acest proces că nu este doar un actor de suflet care se avântă în spatele camerei, ci un regizor important de sine stătător. Filmul său biografic vibrant și tehnic orbitor despre Leonard Bernstein se distinge din mai multe puncte de vedere, nu în ultimul rând prin faptul că ignoră unele dintre cele mai faimoase realizări ale compozitorului și dirijorului (cum ar fi compoziția piesei West Side Story) pentru a se concentra în schimb pe căsătoria sa lungă și complicată cu Felicia Montealegre. Interpretarea strălucitoare a lui Carey Mulligan în rolul Montealegre este un punct culminant al carierei, iar Cooper este aproape la fel de impresionant în rolul central. El arată cât de obositor și egocentric putea fi Bernstein, dar filmul strălucește prin afecțiunea sa profundă pentru maestru. (NB)

Sursa: BBC