G4Media.ro

Cele mai importante decizii luate de comisia parlamentară specială privind Codul administrativ:…

Cele mai importante decizii luate de comisia parlamentară specială privind Codul administrativ: prefecții și subprefecții devin demnitari publici, persoanele condamnate vor putea fi membri ai Guvernului după reabilitare

Comisia parlamentară specială pentru elaborarea Codului administrativ a dezbătut luni și marți peste 160 de articole din cele 600 ale proiectului de act normativ, printre cele mai importante decizii numărându-se scoaterea prefecților și subprefecților din categoria înalților funcționari publici și includerea lor în cea a demnitarilor. Proiectul de Cod administrativ a fost trimis Legislativului de Ministerul Dezvoltării, condus de Paul Stănescu, și a fost asumat ca inițiativă parlamentară de PSD.

De asemenea, comisia a decis și că cei care au suferit condamnări penale vor putea fi numiți în funcția de membru al Guvernului după reabilitare.

Parlamentarii au adoptat și un amendament al PNL potrivit căruia, prin derogare de la cerința de formare profesională, o persoană poate fi numită prefect și dacă a avut un mandat întreg de parlamentar. În prezent, condiția pentru a fi numit prefect sunt studiile superioare de lungă durată.

Un amendament PSD care prevede ca și șefii de deconcentrate să fie incluși în categoria demnitarilor publici nu a fost votat deocamdată.

De asemenea, senatoarea PSD, Simona Bucura Oprescu, a propus ca aleșii locali să beneficieze de pensii speciale. Prevederea ar urma să se aplice tuturor primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene, consilierilor locali și celor județeni care nu reușesc să-și reînnoiască mandatul. Amendamentul senatoarei PSD nu a fost încă dezbătut de comisia specială.

Opoziția a criticat decizia de includere a prefecților și subprefecților în rândul demnitarilor publici.

„Un prefect numit politic va avea oare curajul să se îndrepte, de exemplu, împotriva doamnei Firea? Ce prefect va avea curajul, dacă el este numit politic, împotriva propriilor primari? Deprofesionalizăm funcţia prefectului”, a spus senatoarea USR, Florina Presadă,, potrivit Agerpres.

În replică, senatorul UDMR Cseke Attila a spus că din judeţul din care provine toţi prefecţii au fost politici, toţi provenind dintr-un partid. „Această demagogie, ipocrizie, trebuie să ia sfârşit. Din judeţul din care provin toţi prefecţii au fost politici, toţi au venit dintr-un partid. (…) Să facem lucrurile mai curate şi mai clare. Dacă e reprezentantul Guvernului şi îl numeşte Guvernul, atunci el trebuie să fie de demnitate publică”, a mai spus Cseke Attila. Senatorul PSD Pavel Marian a susţinut aceeaşi opinie. „Să ieşim din ipocrizie”, a adăugat acesta.

Parlamentarii au amânat decizia în cazul condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru validarea mandatelor de consilieri locali, dar şi în privinţa folosirii limbii minorităţilor naţionale.

Un amendament la acest capitol prevede să nu mai fie necesare cazierul judiciar sau certificatul de naștere printre documentele necesare validării mandatului de consilier.

Discuţiile s-au oprit la articolul 168 din cele peste 600 ale proiectului și vor fi reluate miercuri, 23 mai, la ora 14:00.

Foto: Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării, alături de premierul Viorica Dăncilă (Sursa: InquamPhotos, Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează