G4Media.ro

Cele mai mari universităţi bucureştene vor începe cursurile în format hibrid

Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro

Cele mai mari universităţi bucureştene vor începe cursurile în format hibrid

Marile universităţi bucureştene vor începe cursurile semestrului I din noul an de învăţământ în format hibrid – online şi cu prezenţă fizică, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei cu noul coronavirus, relatează Agerpres.

Cursurile la Universitatea din Bucureşti vor începe într-o formulă „mixtă” aleasă de către Consiliile facultăţilor, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Mirabela Amarandei.

„Consiliile facultăţilor au putut decide cu privire la modalitatea de începere a anului universitar. Se distinge formula mixtă aleasă de către Consiliile facultăţilor – o formulă hibridă care permite atât învăţământul online, cât şi prezenţă în sala de curs acolo unde condiţiile pot permite şi unde numărul de studenţi, grupele de studenţi sunt reduse. Vorbim de un maxim de 50 de studenţi per grupă, aşa cum a fost recomandarea Senatului UB. Pe de altă parte, se remarcă şi facultăţi care urmărind interesul educaţional au ales varianta prezenţei în sala de curs sau laborator. Discutăm de facultăţile de ştiinţe – Fizică, Biologie, Chimie, care au ales fie varianta prezenţei fizice, fie varianta preponderent a prezenţei fizice. Deci o variantă hibridă. Nu în ultimul rând, sunt şi facultăţi care au decis cursuri susţinute online. Discutăm aici de Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi Străine, spre exemplu. Se remarcă o atenţie îndreptată către învăţământul hibrid. Sperăm ca evoluţia pandemică să permită prezenţa studenţilor, a profesorilor în sălile de curs, în laboratoare acolo unde decizia facultăţilor s-a îndreptat către încercarea de a se întoarce în sălile de curs”, a declarat, pentru Agerpres, Amarandei.

Potrivit acesteia, vor fi respectate toate condiţiile sanitare, astfel încât sănătatea membrilor comunităţii academice să fie protejată.

„Discutăm de toate celelalte condiţii sanitare pe care le-am respectat şi în anul universitar precedent. Este vorba despre distanţare, aşa cum cer normele şi cum au fost ele decise de către autorităţi, de dezinfecţie, de aerisire. Tot ceea ce înseamnă respectarea condiţiilor sanitare, astfel încât să protejăm sănătatea şi viaţa membrilor comunităţii noastre academice”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a precizat că anul acesta se intenţionează să se înceapă cursurile în sistem hibrid.

Potrivit acestuia, activităţile de curs se vor desfăşura în sistem online ca şi anul trecut pe platforme pe care universitatea le are disponibile atât în activitate live, cât şi platformele asincron cu lecţiile puse la dispoziţie şi cu teste pe care fiecare profesor le are pregătite.

„În acelaşi timp, activitatea practică – seminarii, laboratoare, proiecte – se va desfăşura în regim obişnuit cu prezenţa fizică a studenţilor în campusul universităţii. Sperăm să putem să desfăşurăm acest mod de lucru pe tot parcursul anului universitar”, a spus Costoiu pentru Agerpres.

El a subliniat că vor fi respectate toate măsurile de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19.

„Pe perioada în care studenţii vor fi în campusul universităţii vom avea toate măsurile de distanţare, purtarea măştii, precum şi toate celelalte măsuri sanitare – dezinfectanţi, tot ceea ce trebuie să facem, aerisirea. Am încercat să facem orarul şi să grupăm grupele, respectiv semi-grupele astfel încât o serie să stea un număr mai mare de ore, după care se fac dezinfectarea, aerisirea. (…) Respectăm toate măsurile sanitare impuse se autorităţi”, a explicat rectorul UPB.

Şi studenţii Academiei de Studii Economice vor începe noul an universitar în sistem mixt.

„Vom face un sistem mixt. Seminarele le vom face cu prezenţă fizică, iar cursurile în sistem online. Am programat de aşa natură încât grupele să fie sub 25 de studenţi. Am calculat şi capacitatea sălilor noastre să asigurăm distanţarea fizică – acel metru între copii, adică un scaun da, unul nu. Purtăm mască tot timpul de la intrarea în instituţie pe tot parcursul orelor atât cadrele didactice, cât şi studenţii. Cu 45 de zile înainte de începerea sesiunii vom avea o procedură de examinare în funcţie de evoluţia pandemiei. Mi-aş dori să revenim şi cu examenele în sistem fizic pe grupe cum făceam pe vremuri. (…) Probabil că vom da pe grupe, în funcţie de incidenţă”, a declarat, pentru Agerpres, rectorul ASE, Nicolae Istudor.

Hotărârea Senatului UMF „Carol Davila”, adoptată cu majoritate de voturi, este de a desfăşura cursurile cu prezenţă fizică, a informat, pentru Agerpres, conducerea universităţii.

„Decizia a fost luată luând în considerare procentul ridicat de cadre didactice şi de studenţi medicinişti vaccinaţi şi situaţia epidemiologică actuală. Dacă evoluţia situaţiei epidemiologice va impune, conducerea UMF „Carol Davila” va adapta modalitatea de predare astfel încât să permită atât un învăţământ de calitate, cât şi o siguranţă ridicată a participanţilor la procesul educative. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti organizează activitatea didactică în condiţii de siguranţă deplină, acţionând pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. În acest scop, se lucrează pentru implementarea prevederilor Ordinului nr. 5.196/1.756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, ordin comun emis de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii”, a afirmat sursa citată.

Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative – SNSPA a hotărât ca toate activităţile didactice aferente semestrului I al anului universitar 2021-2022 să se desfăşoare online.

La începutul lunii octombrie, structurile academice ale SNSPA vor organiza activităţi extracurriculare facultative, în special pentru studenţii din anul I, cu prezenţă fizică în sediul universităţii. Activităţile se vor desfăşura cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă stabilite de autorităţi la momentul organizării acestora.

„Cu ajutorul colegilor de la Departamentul de Sociologie, care au realizat o cercetare online, la care au participat 3.576 de studenţi şi studente de la toate structurile academice din cadrul SNSPA, studii universitare de licenţă şi masterat, am aflat că cei mai mulţi dintre studenţii SNSPA şi-ar dori ca activităţile de curs şi seminar să se desfăşoare în regim online, ca anul trecut. Ştim astăzi că 49% dintre studenţii SNSPA sunt vaccinaţi, ceea ce înseamnă foarte mult, raportat la situaţia pe ţară, pe grupa lor de vârstă. De asemenea, ştim că 78% dintre studenţii noştri consideră foarte bună şi bună experienţa de învăţare online din anul universitar anterior. Nu în ultimul rând, avem 53% dintre studenţi care doresc continuarea procesului de educaţie în regim online, iar alţi 18% doresc online, dar şi cu activităţi desfăşurate în sălile de clasă (mixt/hibrid)”, a afirmat rectorul SNSPA Remus Pricopie, potrivit unui comunicat de presă.

Foto: Universitatea din Bucuresti / Sursa: unibuc.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. În opinia mea, ar trebui ca măcar studenții din ani terminali, de licență și master, să facă toate activitățile în format fizic! Aceștia au de pregatit examene finale și lucrări de licență/dizertație!
    Vrem totuși viitori specialiști cât mai bine pregătiți, chiar în aceste condiții epidemiologice.
    În preuniversitar s-a păstrat învățământul fizic pentru clasele terminale : a VIII-a și a XII-a. Și bine s-a făcut!