G4Media.ro

Cele mai slabe rezultate la simularea Bacalaureatului din 2022 încoace, în județul…

Foto: Freepik.com

Cele mai slabe rezultate la simularea Bacalaureatului din 2022 încoace, în județul Iași: Doar doi din cinci elevi de clasa a XII-a au obținut medii de promovare la testarea din decembrie – raport ISJ

Mai puțin de 1.700 de elevi din cei peste 4.200 care au participat la toate probele scrise din cadrul simulării examenului de Bacalaureat din decembrie, în județul Iași, au luat cel puțin nota 5 la fiecare disciplină și cel puțin media 6. Aceasta înseamnă că doar 2 din 5 elevi au obținut medie de promovare, sub nivelul simulărilor din anul anterior. Iar situația cea mai gravă s-a înregistrat la Proba obligatorie a profilului (Matematică/Istorie), unde doar 47,4% dintre elevi au atins pragul de promovare, potrivit raportului privind Simularea examenului de Bacalaureat în Județul Iași, publicat luni de Inspectoratul Școlar Județean.

Cu excepția probei de Limba și literatura română, la care s-a înregistrat al doilea cel mai slab nivel de promovare înregistrat la simulările organizate din 2022 încoace, nivelul de promovare la probele scrise este, anul acesta, cel mai slab din acest interval de timp.

  • Potrivit raportului, „din totalul celor 4276 de elevi prezenți la toate probele scrise, au obținut cel puțin nota 5.00 la fiecare disciplină de examen și cel puțin media 6.00 a probelor 1686 de elevi, reflectând un nivel de promovare de 39.43%, sub nivelul celor două simulări organizate în anul școlar 2023-2024, de 46.74% (martie 2024) și 51.03% (aprilie 2024).”
Screenshot

La proba de Limba și literatura română, doar 75,31% dintre participanți au atins nivelul de promovare la simularea din decembrie 2024. Este al doilea cel mai slab rezultat din ultimii ani, după cel de la simularea din martie 2024 (62,,31%), fiind la mare distanță de simulările din martie 2023 (nivel de promovare a probei 86,74%) sau din martie 2022 (80,2%).

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Cu ăștia „ne luăm țara înapoi”. Vai de noi :(.

  2. Depolitizați învățământul! Scoateți toți cățeii de partid din funcțiile de director și inspector școlar (general)!

  3. Generatia copy&aste – România Educată! 😲😵

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.