Cele mai stranii tradiții de sărbători: De la noaptea ridichilor în Mexic la mersul pe role până la biserică, în Venezuela/ Minciuna cu care KFC a devenit masa tradițională în Japonia

Cu miliarde de participanți în întreaga lume, nu este de mirare faptul că diferite culturi au descoperit moduri total diferite și uneori greu de înțeles de a se bucura de sezonul sărbătorilor de iarnă. G4Media vă prezintă patru dintre cele mai stranii tradiții din sărbători, modul în care au luat naștere și cum și-au menținut popularitatea după zeci sau chiar sute de ani.

Tot ce vreau de Crăciun este… KFC

În Japonia, de pe la începutul anilor 80, statui în mărime naturală ale colonelului Sanders, mascota lanțului de fast-food american KFC, îi salută pe turiști și localnici îmbrăcate ca Moș Crăciun, scrie CNN. Acest lucru nu este tocmai unic, dar ceea ce îi diferențiază pe japonezi este modul în care au transformat KFC într-o masă tradițională de Crăciun, în ciuda faptului că populația creștină a țării nu depășește pragul de 2%.

În fiecare an în perioada Crăciunului, cozile la KFC din întreaga țară par aproape interminabile, iar în zilele cele mai aglomerate, în special pe 24 decembrie, vânzările cresc și de zece ori față de restul anului. 

Potrivit Time Out, KFC-ul de Crăciun este atât de popular încât japonezii încep să-și comande “butoaiele de petrecere”, așa cum mai sunt numite gălețile de KFC pline de pui prăjit, salată de varză și prăjituri, încă din noiembrie, și nici măcar asta nu garantează că vei putea evita cozile atunci când trebuie să ridici comanda.

Această tradiție stranie își are originile într-o minciună cusută cu ață albă, după cum a declarat pentru Business Insider proprietarul primului local KFC deschis vreodată în Japonia, în anii 70.

Takeshi Okawara explică că, la început, nu știa cum să stimuleze vânzările. Clienții nu știau ce să înțeleagă din acoperișul cu dungi albe și roșii și din panourile în limba engleză, nefiind siguri dacă magazinul vindea dulciuri sau era de fapt o frizerie.

Okawara a reușit să găsească o modalitate de a atrage atenția, totuși: petreceri de Crăciun pentru copii, pe tema KFC. La început, se îmbrăca el însuși în Moș Crăciun, dar după o vreme a început să îmbrace și statuile Colonelului Sanders și să promoveze puiul prăjit ca înlocuitor al curcanului american la cina de Crăciun.

Vestea despre spiritul de Crăciun al KFC s-a răspândit. În curând, postul național de televiziune NHK l-a întrebat pe Okawara dacă puiul prăjit este de fapt o tradiție occidentală comună de Crăciun. 

Acesta a fost momentul în care, potrivit lui Okawara, a mințit. 

„Eu… știu că oamenii nu mănâncă pui, ci curcan”, a spus Okawara. „Dar am spus că da. A fost o minciună”. 

„Încă regret asta. Dar oamenilor… le place”.

Noaptea ridichilor în Mexic

Sculpturile din dovleac sunt o tradiție foarte bine cunoscută de Halloween, însă oamenii din orașul mexican Oaxaca preferă să-și încerce abilitățile artistice pe legume de Crăciun, doar că în loc să sculpteze dovleci, se folosesc de ridichi, explică BBC:

„Noche de Rabanos”, sau „Noaptea Ridichilor”, este o tradiție care datează de mai bine de un secol. Negustorii care sperau să atragă potențiali cumpărători în zócolo (piața orașului) înainte și după slujbele de Crăciun sculptau forme complicate în coaja ridichilor, uneori formând mici oameni sau decorând sculptura cu alte legume de vânzare. Ridichile festive erau un adevărat succes. iar localnicii au început să cumpere cele mai elaborate opere pentru a-și declara mesele de Crăciun. 

În 1897, primarul de atunci al orașului Oaxaca a transformat tradiția cioplirii ridichilor într-o sărbătoare oficială, declarând 23 decembrie Noaptea oficială a ridichilor, iar tradiția este încă foarte populară chiar și în prezent. 

Ridichile folosite în sculpturile pentru Noche de Rabanos sunt cultivate pentru a fi mai mari decât în mod normal (unele cântăresc până la 3 kg și au o lungime de 50 cm). Acestea sunt recoltate în jurul datei de 18 decembrie, iar artiștii au la dispoziție câteva zile de lucru înainte de a se întoarce în zócolo pentru a-și expune creațiile.

Potrivit site-ului turistic Oaxaca International, pe măsură ce orașul a crescut, municipalitatea a fost nevoită chiar să aloce terenuri pentru cultivarea ridichilor gigantice folosite pentru eveniment, iar cultivarea și distribuirea lor este atent supravegheată. 

Evenimentul a devenit foarte popular, cu peste 100 de concurenți și mii de vizitatori în fiecare an. Cu toate acestea, deoarece ridichile se ofilesc imediat după tăiere, lucrările pot fi expuse doar pentru câteva ore, ceea ce a dus la cozi foarte lungi pentru cei care doresc să vadă lucrările. Evenimentul are, de asemenea, expoziții și concursuri pentru lucrări realizate cu coji de porumb și flori uscate.

Crăciun pe roți în Venezuela

În multe zone din lume, nu este neobișnuit să vezi grupuri mari de oameni care se îndreaptă spre biserică în dimineața de Crăciun, dar până și modul de a ajunge acolo poate deveni o tradiție distractivă. Spre exemplu, mulți oameni din Caracas, capitala Venezuelei, merg către slujba de Crăciun pe role. 

Potrivit revistei America, evenimentul straniu este rezultatul unei combinații între tradițiile creștine, practici seculare și condițiile climatice din Caracas. 

Venezuela nu este tocmai locul potrivit pentru obiceiurile de Crăciun cu care suntem obișnuiți: este greu să te bucuri de ciocolată caldă sau de săniuș când temperaturile pot ajunge și la 27 de grade Celsius în decembrie, sau chiar peste 30 de grade în cele mai călduroase zile ale lunii. Dar vremea este foarte bună pentru role, trotinete și biciclete, ceea ce se reflectă în cadourile de Crăciun primite de copii.

Așadar, în nopțile de dinainte de Crăciun, parcurile din oraș sunt mai tot timpul oameni pe role (sau alte vehicule cu roți) care se distrează pe aguinaldos – cântece populare cu tematică religioasă, descendente ale colindelor de Crăciun aduse în zonă de coloniștii spanioli.  

Aceste “mini-festivaluri” perfecte pentru familiile cu copii, după cum le descrie o femeie din Venezuela pentru revista America, au loc în ultimele nouă nopți înainte de Crăciun și în ajun, deși mulți oameni ies numai în weekend.

După o noapte de distracție pentru adulți și copii, obiceiul este de a merge direct la biserică pentru “misa de gallo” – slujba care are loc fie la miezul nopții, fie în primele ore ale dimineții. 

Conform Atlas Obscura, tradiția a început în anii 50 și și-a menținut zeci de ani un nivel ridicat de popularitate, dar care a început să scadă în ultimele două decenii, pe măsură ce țara a fost acaparată de tulburări politice, declin socio-economic, lipsa de alimente și rata în creștere a criminalității. 

Cu toate acestea, festivalul rolelor cunoaște o perioadă de revenire, atât în Caracas cât și în alte părți ale țării. Autoritățile locale încep să reintroducă tradiția, care a început chiar să capete faimă la nivel internațional.

Aceasta este des menționată de posturile internaționale, cum ar fi DW, The Independent sau The Washington Post iar în unele locuri din țară, cum ar fi capitala, atât de mulți oameni merg cu rolele la biserică în dimineața de Crăciun încât traficul trebuie oprit pe unele străzi pentru a menține siguranța. 

Krampus – partenerul lui Moș Nicolae 

Chiar dacă a trecut, Moș Nicolae marchează începutul sărbătorilor de iarnă și aparent are un partener: Krampus, o figură de legendă în Europa Centrală. Cel mai probabil de origini germane, acest partener al lui Moș Nicolae este cel care vine să-i pedepsească pe copiii obraznici când se apropie Crăciunul, explică Britannica.

Se crede că acest Krampus făcea parte din ritualurile păgâne pentru solstițiul de iarnă. Potrivit legendei, el este fiul lui Hel, zeul nordic al lumii subterane. Odată cu răspândirea creștinismului, Krampus a rămas un element important al sărbătorilor de iarnă, în ciuda eforturilor Bisericii Catolice de a-l interzice. 

Se spune că această creatură și Sfântul Nicolae sosesc în searai de 5 decembrie. În timp ce Sfântul Nicolae îi răsplătește pe copiii cuminți lăsându-le cadouri, Krampus îi bate pe cei obraznici cu crengi și bețe. În unele cazuri, se spune că îi mănâncă sau îi duce în lumea subterană. Pe 6 decembrie, ziua Sfântului Nicolae, copiii se trezesc pentru a-și găsi cadourile sau pentru a-și îngriji rănile.

Monstrul legendar a dat naștere mai multor povești și tradiții în Europa (și cu siguranță și anxietăților), dar probabil cea mai faimoasă este “Krampusnacht” (Noaptea lui Krampus) – în anumite părți din Germania, Slovacia, Austria și chiar Italia, explică Washington Post oamenii, în special din zone rurale se îmbracă în costume înspăimântătoare similare monstrului pentru a-și “speria” vecinii în noaptea de 5 decembrie.

În ultimii ani, Krampus a început să prindă popularitate chiar și în afara zonei sale de proveniență – de la petreceri tematice în Los Angeles la festivalul Krampusfest în Toronto și un film horror din 2015 care-i poartă numele, partenerul mai puțin prietenos al lui Moș Nicolae a reușit cumva să-și găsească un loc confortabil chiar și în secolul al XXI-lea.