G4Media.ro

Cele trei scenarii legate de aderarea la Schengen. Victor Negrescu: Cel mai…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Cele trei scenarii legate de aderarea la Schengen. Victor Negrescu: Cel mai probabil vom avea un vot pe 12 decembrie

Victor Negrescu (PSD), vicepreședintele Parlamentului European, a declarat luni că în acest moment există trei scenarii privind posibila intrare a României și Bulgariei în spațiul Schengen cu frontierele terestre.

El a spus că primul scenariu, cel mai optimist, e o schimbare rapidă a poziției Austriei și o decizie luată până la 1 decembrie, în mandatul actualei Comisii Europene.

Al doilea scenariu enunțat de Negrescu, care l-a catalogat drept ”cel mai probabil”, constă în luarea unei decizii pentru intrarea României și Bulgariei în Schengen terestru la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 12 decembrie.

Al treilea scenariu ar fi cel negativ, în care veto-ul s-ar perpetua.

Negrescu a declarat într-un dialog cu ziariști români că, în calitate de negociator al Parlamentului european pentru bugetul UE în 2025, a cerut creșterea cu 31 de milioane de euro a bugetului Parchetului European.

”EPPO a folosit până acum softul și personalul Comisiei Europene pe zona de cybersecurity, dar acum are nevoie de ale sale. EPPO a cerut această suplimentare de buget, dar Comisia Europană si statele membre nu vor să le aloce această suma, e straniu. Noi susținem această alocare”, a spus el.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Nu mai contează!

    • Pentru cei care trăiesc în România contează când România pierde bani.

      Pentru cei care trăiesc la Moscova, nu mai contează.

    • asa bag-o pe aia cu rusii. ca din cauza lor nu suntem in schengen. nu d la 1d1otii care voteaza. sa nu uiti de exploatatorii austrieci. sa iti scoti banii din bancile lor sa ai de spaga la vama