Centrala Nucleară de la Kozlodui (Bulgaria) a fost amendată cu 310.000 de euro din cauza unor fraude la bursă
Autoritatea de reglementare în domeniul energiei a sancționat centrala nucleară bulgară din cauza unor încălcări ale regulamentului privind tranzacționarea cu energie electrică și tranzacții privilegiate în două tranzacții încheiate la bursa din Bulgaria. Amenda este de 604.000 de leva (circa 310 mii euro), dar poate fi atacată cu recurs, potrivit Mediapool, citată de Rador Radio România.
Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe cu ușile închise, săptămâna trecută, deoarece Centrala Nucleară de la Kozlodui a folosit informații privilegiate neautorizate pentru tranzacțiile încheiate la 31 octombrie și 1 noiembrie 2021. Aceasta este prima sancțiune impusă de Comisia pentru Reglementare în Energie și Apă în temeiul art. 3 din Regulamentul privind integritatea și transparența pieței angro de comercializare a energiei (REMIT).
Cuantumul penalității a fost determinat conform metodologiei de sancțiuni și amenzi a comisiei și reprezintă 10 la sută din valoarea tranzacțiilor efectuate prin încălcare.
Aceasta este a patra decizie a Autorității de reglementare în domeniul energiei de a impune sancțiuni de proprietate companiilor energetice pentru abuzuri pe piața angro de energie. Cele anterioare sunt conform art. 5. În noiembrie 2022, a fost sancţionată Compania Naţională de Electricitate şi alte cinci companii, cu un total de 1.258.419 de leva, pentru mașinațiuni.
În martie 2023, Energy Supply a fost amendat cu 165.238 de leva pentru manipularea interzisă a pieței prin stratificarea ordinelor (layering) și emiterea de ordine false (spoofing). A treia decizie a Autorității de reglementare pentru fraudă a bursă a venit în noiembrie anul trecut, când companiile Most Energy și Kumer au fost sancționate cu peste 2,1 milioane de leva din cauza manipulării pieței prin trimiterea de semnale înșelătoare și/sau stabilirea prețurilor la un nivel artificial.
Comisia indică faptul că se lucrează intens la alte proceduri inițiate pentru a se stabili posibile încălcări ale interdicției de manipulare a pieței angro de energie și/sau de tranzacționare a informațiilor privilegiate.
Obiectivul este ca şi Comisia de Reglementare în Energie şi Apă să prevină eficient abuzurile jucătorilor de pe piață care efectuează tranzacții manipulatoare pe piețele organizate pentru comercializarea cu ridicata a produselor energetice și/sau fac profituri ilegale. În acest fel, Autoritatea de reglementare garantează buna funcționare și transparența pieței angro de energie liberă, precum și formarea unor prețuri de piață echitabile pentru energie electrică și gaze naturale, a anunțat Comisia.
Sursa: MEDIAPOOL / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank