Centralele atomice cu risc de degradare din Europa. Cât de mare este riscul unui colaps nuclear

Recent, o anchetă efectuată de mai mulți oameni de știință europeni a descoperit că o unitate de tratare a deșeurilor nucleare situată în Rusia a fost sursa enormului nor radioactiv care a traversat cerul Europei în noiembrie 2017. Norul a adus concentrații de ruteniu -106, produs al descompunerii uraniului-235, cu valori de peste o sută de ori mai mari decât cele normale, insuficiente pentru a avea un impact asupra sănătății umane, însă suficient pentru a aduce în atenția opiniei publice și a factorilor de decizie problema securității centralelor nucleare, scrie Il Giornale, citată de Rador.

Într-o fază istorică în care problema tranziției energetice și a schimbărilor climatice este pe ordinea de zi, mult demonizata problemă nucleară pare a căpăta o importanță primară. Astfel, China, o țară aflată în prima linie în lupta împotriva schimbărilor climatice, investește masiv în reactoarele de ultimă generație. În același timp, problema siguranței celor mai vechi sisteme de întreținere este de o importanță primordială, în special în Europa.

Instalația nucleară Mayak de la Mayak, sursa norului din 2017, a fost locul în care s-a petrecut, în 1957 cel de-al treilea cel mai grav accident nuclear dintotdeauna. Europa, cu 134 de centrale active împrăștiate pe întregul continent, dintre care 58 doar în Franța, este epicentrul riscului legat de prăbușirea sau deteriorarea instalațiilor vechi, disfuncționale, a căror întreținere ar necesita ani de muncă și investiții substanțiale.

Pentru a exemplifica problema, este important să evidenţiem două cazuri aflate în inima Europei: centrala nucleară belgiană și mai multe reactoare nucleare franceze.

Problemele reactoarelor din Belgia

În toamna anului 2017, Giovanni Masini a raportat pentru site-ul ‘Gli Occhi della Guerra’ cazul degradării mai multor centrale nucleare belgiene situate în regiuni dens populate și potențial expuse riscurilor unui accident. În centralele electrice Doel și Tihange, aflate respectiv la granița cu Olanda și în apropierea frontierei germane, două reactoare au raportat probleme grave, fisuri și probleme structurale care ar putea duce la un accident major.

Principalul ‘acuzat’ este reactorul Doel 3, care a intrat în funcțiune în 1982 şi care a fost închis, la fel ca şi Tihange 2, pentru o serie de lucrări de întreținere necesare, în urma descoperirii unor fisuri în betonul structurilor de izolare. După cum raportează QuiEnergia, „s-a constatat că betonul armat era uzat, prezentând fisuri, iar porțiuni de suprafață au fost compromise definitiv”. Problema este cauzată de aburul eliberat în jurul capsulei.

Sunt implicate piesele non-nucleare, adică locurile în care sunt amplasate echipamentele sistemului de siguranță, inclusiv pompele și generatoarele, un sistem dublu necesar pentru a declanșa mecanismul de siguranță. […] Belgia produce 60% din necesarul propriu de energie electrică din energie nucleară, cu o putere de 5,7 GW, împărțită între cele patru reactoare ale uzinei Doel și cele trei reactoare de la Tihange, unde pe o rază de 70 km locuiesc în jur de 9 milioane de persoane”, iar în 2015, Parlamentul a aprobat extinderea, până în 2025, a reactoarelor din Doel ( Doel 1 și Doel 2) construite între 1974 și 1975.

Curtea Constituțională din Bruxelles a apelat la Curtea Europeană de Justiție pentru o analiză a dispoziției, iar guvernul belgian a primit recent ordinul de a efectua lucrări de întreținere și siguranță.

Cazul energiei nucleare franceze

Franța trebuie să se ocupe de probleme și mai mari. Aproape 80% din energia electrică este produsă în reactoarele nucleare din țară. Pentru Franța, sectorul nuclear, cel civil și militar, a fost în a doua perioadă postbelică în general și în cea de-a Cincea Republică în special o manifestare plastică a noii versiuni a grandorii. Electricitè de France și ‘la force de frappe’ erau o combinație pe care Parisul nu putea să nu conteze în trecut. Însă acum până și nucleul francez începe să aibă probleme.

Pe de o parte, există problema întreținerii costisitoare a reactoarelor în mare parte învechite, bazate pe grafit, aceasta fiind alternativa vitală unei tranziţii treptate care, conform estimărilor diferite, ar putea dura douăzeci de ani și ar costa peste 200 de miliarde de euro pentru a permite Franței să se elibereze de energia nucleară. Pe de altă parte, există problemele inovării. Parisul riscă colapsul tehnologic al reactorului de ultimă generație de la Flammanville, conceput ca un răspuns galic la controversele post-Fukushima.

„Colapsul nuclear, dacă va exista, a început cu un e-mail trimis de noul președinte al ASN, agenția de securitate nucleară civilă, inginerul Bernard Doroszczuk, marelui patron al Edf, Jean-Bernard Lévy”, scrie Huffington Post. „Noul șef al ASN […] a avertizat EDF că lucrările pentru construcția noului EPR (European pressurized reactor, reactor de a treia generaţie răcit cu apă presurizată) din Flammanville, pe coasta de vest a Canalului Mânecii, trebuiau să fie blocate imediat pentru a putea reface opt suduri”, care riscă să provoace prăbușirea acestuia până în 2025.

Doroszczuk a luat decizia curajoasă de a evita o amânare a operațiunilor de reparaţie până în 2024, pentru a evita riscuri neaşteptate, punând guvernul în fața problemelor legate de o lucrare ale cărei costuri au crescut de la 3,5 la peste 11 miliarde euro și care nu va intra în funcțiune înainte de 2022, fără a rezolva totuși problemele de siguranță ale instalațiilor mai vechi și ineficiente.

Unele centrale, precum Fessenheim la granița cu Germania, vor fi închise, în timp ce pentru altele lucrările de securizare sunt de o importanță vitală. Europa nu ar mai putea tolera o nouă problemă legată de sectorul nuclear, în special în țara care este epicentrul reactoarelor de pe Vechiul Continent.

Sursa: Il Giornale/ Rador/ Traducerea: Cătălina Păunel