Centrul de Resurse Juridice susţine necesitatea vizitelor inopinate de monitorizare a centrelor rezidenţiale / Organizaţia cere o structură de criză pentru gestionarea acestor cazuri şi consideră necesară modificarea Codului de Procedură Penală
Centrul de Resurse Juridice, organizaţia care a semnalat cele mai multe dintre cazurile de azile în care persoanele erau ţinute în condiţii improprii, a transmis Guvernului o adresă cu principalele acţiuni pe care le consideră necesare. Organizaţia cere o structură de criză pentru gestionarea acestor cazuri şi consideră necesară modificarea Codului de Procedură Penală, relatează News.ro.
Centrul de Resurse Juridice a transmis Guvernului o adresă cu principalele observaţii identificate de-a lungul timpului.
Unul dintre reprezentanţii organizaţiei a participat la întâlnirea de luni cu premierul Marcel Ciolacu.
Organizaţia subliniează ”importanţa vizitelor inopinate de monitorizare – realizate prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale de apărare a drepturilor omului (watchdog)”.
”Datele publicate, hotărârile CEDO care au condamnat statul român încă din 2012 pentru condiţii inumane şi degradante, tratemente rele, cercetarea neeficientă a cauzelor care au condus la decesul mai multor persoane internate/instituţionalizate, lipsa accesului la justiţie a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi /sau cu probleme de sănătate mintală – plasate în instituţii de asistenţă medicală şi socială şi deciziile Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei – confirmă nevoia recunoaşterii calităţii CRJ (şi alături de alte organizaţii neguvernamentale interesate) de a continua activitatea în acest domeniu”, se arată în documentul citat.
Organizaţia solicit urgentarea semnării unui protocol comun încheiat de CRJ cu Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi MAI şi desemnarea unor responsabili din partea autorităţilor competente în materie.
În plus, organizaţia face propuneri concrete care să contribuie la depăşitea prezentei situaţii de criză în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Pe termen scurt, ar fi vorba despre dispunerea de către premier a organizării unei structuri de criză, formată din reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Familiei, Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi ai societăţii civile, (eventual şi) reprezentanţi din mediul universitar, academic.
”Formula de lucru şi obiective: colectare şi analiza datelor privitoare la unde şi câte persoane cu dizabilităţi / sănătate mintală există şi sunt plasate (public şi privat), statistici cu privire la transferuri, decese, modalitatea de accesare a serviciilor dedicate, gradul de pregătire al personalului, dacă şi în cate situaţii au fost sesizate organele de urmărire penală şi modalitatea de soluţionare a dosarelor, în câte dintre acestea au fost dispuse ordonanţe de clasare/ renunţare la urmărirea penală, asumarea rezultatelor de către autorităţile cu competenţă în materie şi stabilirea unui sistem de raportare periodică”, a mai transmis organizaţia.
Potrivit acesteia, pe termen mediu si lung, este vorba despre realizarea unui Plan de acţiune pentru prevenirea tratamentelor rele, inumane şi degradante.
”Guvernul are obligaţia de a elabora un Plan de acţiune pentru executarea obligaţiilor care decurg din condamnările la CEDO. Problemele sunt comune şi afectează întregul sistem, nu doar pe cel al asistenţei sociale de tip rezidenţial. Este necesară încredinţarea unor atribuţii specifice de monitorizare, colectare de date şi raportare periodică în materia drepturilor omului – unor departamente din cadrul mai multor ministere”, se mai arată în documentul citat.
Organizaţia cere şi atenţie deosebită pentru victimele tratamentelor rele, inumane şi degradante din cadrul instituţiilor private şi publice de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi, psihiatrie şi vârstnice.
”Considerăm imperios necesară, în acest sens, amendarea Codului de Procedură Penală, în sensul includerii unui temei şi a unei obligaţii totodată, pentru ca audierea cel putin a persoanei vătămate, dar şi martorilor sau inculpaţilor cu nevoi speciale şi dificultăţi în comunicare, să fie realizată în condiţii adaptate nevoilor lor. Credem că o astfel de adaptare se poate realiza relativ rapid şi, fiind de imediată aplicare, ar putea fi folosită inclusiv în cauzele care sunt acum pe rolul organelor judiciare”, mai arată Centrul de Resurse Juridice.
Potrivit organizaţiei, ”o astfel de modificare ar permite asistarea acestor persoane cu dizabilităţi de către o persoană specializată, care să faciliteze şi să intermedieze dialogul cu organele judiciare”.
Marcel Ciolacu s-a întâlnit, luni, cu organizaţii nonguvernamentale în vederea demarării reformei sistemului de asistenţă socială din România.
El a anunţat că Guvernul va veni cu o ordonanţă de urgenţă până pe 31 august care să schimbe sistemul de control şi autorizare privind centrele de îngrijire şi asistenţă socială.
Liderul PSD a adăugat că insistă în legătură cu desfiinţarea a cel puţin a unei instituţii din interiorul Ministerului Muncii care ”nu a ştiut să acopere ca şi control, fiind o verigă în plus folosită de cineva pentru a scoate nişte profituri, nu de a proteja persoanele”.
Şeful Executivului a mai precizat că, în opinia sa, anchetele demarate de către DIICOT şi DNA privind ororile din azilele pentru bătrâni vor dezvălui nu doar abuzuri şi torturi, cât şi morţi cauzate de rele tratamente.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu