Centrul FILIA, după ce Elena Lasconi a vorbit despre “comportamente de amante care știu că sunt înșelate”: Declarații sexiste, care încurajează violența împotriva femeilor / Lasconi: Declarația mea nu are o conotație negativă / Îmi pare rău dacă mesajul meu a fost interpretat altfel
ONG-ul Centrul FILIA se declară revoltat și îngrijorat de declarațiile “sexiste” ale șefei USR, Elena Lasconi, afirmând că acestea “încurajează violența împotriva femeilor și le blamează pe victimele violenței domestice”.
Reacția ONG-ului vine după ce Elena Lasconi a afirmat, într-un mesaj postat pe Facebook, la anunțul lansării unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Ciolacu:
“Ne arătăm revolta și îngrijorarea cu privire la aceste declarații și atitudini care încurajează violența împotriva femeilor și le blamează pe victimele violenței domestice”, a reacționat Centrul FILIA, atrăgând atenția că:
- asocierea adversarilor politici cu situația femeilor care se confruntă cu violență fizică din partea partenerilor și nu pot ieși din relațiile violente este inacceptabilă.
- asocierea cu termenul ”amante”, pe care o prezintă ca pe o formă de umilință a adversarilor politici este inacceptabilă.
“Suntem dezamăgite de această poziție venită din partea unei lidere politice care nu ar trebui să instrumentalizeze subiectul atât de grav și important al violenței domestice pentru capital politic. Aceste poziții nu fac decât să contribuie la mediul sexist și machist din politică – un mediu în care multe femei ajung să fie victimele abuzurilor din partea colegilor de partid sau adversarilor politici”, afirmă ONG-ul, care îi cere Elenei Lasconi să își ceară scuze și să transmită un “mesaj de solidaritate cu supraviețuitoarele violenței domestice”.
“Experiența victimelor violenței de gen NU trebuie folosită pentru a atrage voturi sau sprijin politic de către liderii de partid”, se mai arată în mesajul ONG-ului.
UPDATE Elena Lasconi, după ce a fost acuzată de Centrul FILIA de declarații sexiste: Declarația mea nu are o conotație negativă / Îmi pare rău dacă mesajul meu a fost interpretat altfel
Lidera USR, Elena Lasconi, a afirmat marți, după ce a fost acuzată de ONG-ul Centrul FILIA de declarații “sexiste” în urma unei declarații în care a vorbit despre “comportament de amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o smetie peste ceafă, dar care rămân în relație”, că toată viața a luptat împotriva violenței domestice.
“Stimate doamne, toată viața mea am luptat împotriva violenței domestice. Am făcut lucruri concrete, chiar am colaborat cu Filia și cu ONG-uri din toată țara. Am făcut campanii media la PROTV.
Am atras atenția românilor despre acest flagel. Am luat atitudine fermă împotriva IPS Teodosie tocmai pentru că încuraja astfel de comportamente.
Declarația mea nu are o conotație negativă. Dimpotrivă. Domnul Ciucă a pozat aseară în victimă spunând că iese de la guvernare. Adică sugera cumva că e într-o relație cu PSD pe care nu și-o dorește.
Am cunoscut o mulțime de femei care au ieșit din relații toxice cu CURAJ. Și le admir pentru asta, mă inspiră. Curajul lor m-a inspirat și m-a adus în punctul acesta.
Eu i-am sugerat domnului Ciucă să urmeze curajul acestor femei care chiar trăiesc o dramă.
Îmi pare rău dacă mesajul meu a fost interpretat altfel decât l-am explicat. În Programul de Țară avem capitol special dedicat victimelor violenței domestice și a traficului de persoane cu măsuri concrete care să le schimbe viața în bine. Îmi doresc să fim parteneri, pentru că numai împreună putem schimba mentalități.
Vă invit să discutăm despre asta și să schimbăm lucrurile în bine. Intenția mea e bună, iar faptele mele arată asta. Mulțumesc!”, a declarat ea, într-un răspuns la postarea Centrului FILIA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii