Centura de Est a municipiului Arad a ajuns la un stadiu de 44% şi va fi deschisă la începutul anului viitor
Centura de Est a municipiului Arad, o şosea de 11 kilometri cu un pod peste Mureş şi un pasaj peste calea ferată ce ar urma să fie deschisă în ianuarie 2025, a ajuns la un stadiu de execuţie de 44%, potrivit informaţiilor publicate, luni, de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, transmite Agerpres.
„În ultima perioadă, au fost executate următoarele lucrări de drum: decopertare pământ vegetal în zona intersecţiilor, umpluturi terasamente, stabilizare pat drum cu lianţi hidraulici, consolidări la rampa pasajului peste calea ferată cu saltele de balast, profilări taluz şi îmbrăcarea taluzului cu pământ vegetal, execuţie gabioane la rampa pasajului peste CF. De asemenea, s-au realizat, pe unele sectoare, strat de formă şi fundaţie de balast. Au avansat şi lucrările la structuri: infrastructură şi suprastructura podului peste Mureş (armare/cofrare elevaţii, cofrare/armare grindă rezemare, montare grinzi şi predale, armare/cofrare/betonare placă suprabetonare, betonare trotuar) şi la infrastructura şi suprastructura pasajului peste calea ferată (montare tub dren, drenuri, hidroizolaţie verticală, aplicarea de protecţie anticorozivă în intrados etc.)”, a transmis DRDP, care este supervizor al acestei investiţii lansate de Consiliul Judeţean Arad în parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Cei 170 de muncitori aflaţi pe şantier lucrează şi la podeţe, la relocarea de reţele de telecomunicaţii, la alimentarea cu apă şi la reţeaua de iluminat.
Lucrările la acest drum au început în toamna anului trecut şi au ca termen de finalizare ianuarie 2025, antreprenorul fiind PORR Construct.
„După realizarea acestui segment de drum, Aradul va deveni primul municipiu reşedinţă de judeţ care are un inel de centură complet”, afirma, la momentul deschiderii şantierului, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.
Viitorul drum va asigura legătura între DN69 Arad-Timişoara şi DN7 Arad-Deva, dar şi racordarea la autostrada A1. Proiectul cuprinde un nou pod peste Mureş (la Fântânele) şi un pasaj peste calea ferată (la Vladimirescu), cinci sensuri giratorii, o pistă de biciclete de 7,2 km şi staţii pentru mijloace de transport în comun.
Contractul pentru proiectarea tehnică şi execuţia lucrării a fost semnat în octombrie 2022, în prezenţa premierului de atunci, Nicolae Ciucă, când a fost anunţată valoarea investiţiei – 308 milioane de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank