Cenzura Facebook: cum încalcă rețeaua de socializare drepturile constituționale (Op-ed)

Ce este „netul”? Spațiu public pentru că tot ce apare acolo e vizibil mai tuturor care privesc? Mijloc de comunicare, ca telegraful sau telefonul pe vremuri? Teritoriu național, pentru că oamenii petrec enorm de mult timp mental în acel spațiu, în care se îmbină viața privată cu viața publică? E o platformă de socializare, care în realitate deține cvasi-monopolul comunicării? E spațiul cu reguli discreționare, aplicate discreționar, al unei firme cât se poate de private?

Înainte de a citi miile de pagini de jurisprudență care ar trebui să ne lumineze asupra acestor aspecte, să nu uităm principalul atribut al majorității oamenilor: simțul comun. Acel simț care face că nu avem nevoie să citim legi ca să știm că apa curge de sus în jos, mărul niciodată nu va sări înapoi în copac și că noaptea urmează zilei.

Ei bine, Facebook a omorât simțul comun și odată ce acceptăm că simțul comun a fost omorât, orice este posibil. G4Media, un „outlet” de presă mai degrabă din zona progresistă, a fost închis de facebook pentru că a denunțat… extremiști periculoși. Recent am început și eu să fiu ținta algoritmilor facebook.

Când Boris Johnson s-a îmbolnăvit de COVID i-am urat însănătoșire grabnică, spunând că nici V2-urile lui Hitler nu au descurajat premieri britanici, așa că nu o să-l dea gata pe el un virus (vezi captura atașată).

Cu altă ocazie am explicat ce este procedeul „reductio ad hitlerum”, deplângând că în politica românească acest procedeu s-a transformat în „reductio ad udream” (vezi captura atașată).

Într-o altă postare mă declaram inamicul clivajelor sociale, gen „gras-slab”, „sărac-bogat”, „femeie-bărbat”, „homo-hetereosexual”, îndemnând lumea la relaxare și toleranță. Postarea a fost ștearsă (din păcate nu mai am captura de ecran).

Toate aceste chestiuni au fost catalogate de facebook drept „incitare la ură”, contul a fost restricționat, cu toate că erau exact opusul.

Altă „incitare la ură” a fost o postare recentă, ștearsă de facebook în 20 de minute, în care spuneam că:

”Oricâte contorsiuni mentale și sforțări neuronale se fac, e aberant, irațional, să numești „bărbat” o femeie și viceversa. Fac parte dintre cei care se simt agresați și agasați de oamenii care vor să impună această aberație. 3, 2, 1, start hoardelor de „heitări” care vor invada comentariile.” (captură de ecran atașat).

Toate aceste abuzuri se întâmplă în timp ce de ani de zile există cel puțin un profil fals, cu numele meu și fotografia mea, unde sunt postate, în numele meu, lucruri abjecte care, luate de bune, îmi aduc un sever prejudiciu. Toate aceste abuzuri în timp ce în comentarii sau postări ale altor persoane sunt făcut cu ou și cu oțet și, mai grav, chiar amenințat. Evident, sutele de raportări au fost fără rezultat.

Unii vor spune: „algoritmii” sunt de vină. Poate e, poate nu e așa. Cert este că algoritmii facebook pentru prezentarea publicității sunt extrem de performanți, cu o acuratețe fenomenală. Întrebarea logică este de ce nu folosesc algoritmi tot atât de performanți pentru a verifica ce e și ce nu e incitare la ură.

Eu cred că facebook încalcă drepturi constituționale. La fel ca un magazin de alimente care nu vrea să îți vândă pâine pentru că ești îmbrăcat în tricou alb. Cred că statul are obligația să apere drepturile fundamentale ale cetățenilor în fața corporațiilor, indiferent de răspunsurile juridic-alambicate la întrebarea „ce e netul”. Pentru că un stat are obligația să facă din simțul comun regulă și nu să permită pervertirea simțului comun de societăți comerciale, oricât de puternice ar fi ele.