G4Media.ro

Cercetători francezi: Vinul îşi păstrează calităţile chiar şi după 14 luni petrecute…

Sursa foto: Pixabay

Cercetători francezi: Vinul îşi păstrează calităţile chiar şi după 14 luni petrecute în spaţiu

Cercetători de la Universitatea din Bordeaux au examinat un vin franţuzesc, care s-a aflat pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), pentru a determina dacă şi-a schimbat cumva proprietăţile în urma perioadei de timp petrecută în spaţiu, informează vineri DPA, citată de Agerpres.

Vinul roşu premium Petrus, din districtul viticol Pomerol, a rămas în continuare „un vin foarte bun”, după perioada de 14 luni în care s-a aflat la bordul ISS, conform cercetătorilor francezi.

Petrus este una dintre mărcile de prestigiu din regiunea Bordeaux, cu preţuri care pot ajunge până la 5.000 euro pe sticlă, în funcţie de vechime.

Experţii au degustat vinul şi l-au comparat şi cu un sortiment Petrus Chateau, scoţând în evidenţă unele diferenţe în gust şi culoare.

Studiul cercetătorilor, care include şi culturile viticole, are ca scop pe termen lung creşterea rezistenţei culturilor agricole la influenţele externe, precum modificările de climat.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...