Cercetătorii au descoperit că strămoșii girafelor nu își foloseau gâturile lungi doar pentru a ajunge la frunzele copacilor înalți, ci mai ales în luptele dintre masculi

Fosile dezgropate în China ce au aparţinut unui strămoş al girafei moderne oferă informaţii despre evoluţia timpurie a acestui mamifer dotat cu un gât foarte lung, a cărui funcţionalitate nu era doar aceea de a ajunge la frunzişul de la înălţime, ci şi de a-i servi în luptele dintre masculi pentru cucerirea femelelor, informează Reuters.

Cercetătorii au descris joi fragmente de schelet – inclusiv un craniu tare şi oase ale gâtului puternice – care au aparţinut unui membru timpuriu al familiei de girafe denumit Discokeryx xiezhi, aproximativ de dimensiunile unei muflon şi care a trăit în urmă cu 17 milioane de ani în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei.

Craniul solid al Discokeryx şi vertebrele cervicale puternice erau bine adaptate pentru impactul din viteză la nivelul capetelor asemenea competiţiilor dintre masculii anumitor specii de mamifere în scopul cuceririi femelelor, potrivit cercetătorilor. Discokeryx aveau, potrivit cercetătorilor, cele mai complexe articulaţii între cap şi gât, precum şi între oasele individuale ale gâtului văzute vreodată la un mamifer.

Craniul Discokeryx era acoperit de un singur osicon – denumirea excrescenţei sub formă de corn din vârful capului unei girafe -, mare în formă de disc şi asemănător unui coif.

”Osiconurile, asemenea coarnelor, servesc de obicei drept arme masculilor care se confruntă pentru femele”, a spus Shi-Qi Wang, paleontolog în cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe, autorul principal al studiului publicat în revista Science.

Discokeryx înseamnă ”corn în formă de disc”, iar xiezhi se referă la o vieţuitoare cu un singur corn dintr-o legendă chineză.

”Discokeryx au morfologii extreme ale capului şi gâtului, adaptate la comportamentul de ciocnire a capetelor”, a precizat paleontologul şi coautor al studiului Jin Meng, din cadrul Muzeului American de Istorie Naturală din New York.

”Ipoteza tradiţională a elongaţiei gâtului girafei era procurarea hranei – trebuia să se înalţe pentru a ajunge la frunzele copacilor. Noile descoperiri arată că, în familia girafei, membrii îndeplineau activităţi diferite la începutul evoluţiei lor. Specia nou descoperită reprezintă un exemplu extrem în care gâtul nu este elongat, ci devine foarte gros pentru a absorbi puterea şi impactul în urma ciocnirii violente a capetelor”, a adăugat Meng.

O altă ipoteză pentru evoluţia gâtului girafei – care are drept argument anatomia Discokeryx – este aceea potrivit căreia elongaţia a fost determinată de comportamentul manifestat în competiţia pentru împerechere asemenea comportamentului observat la girafele din zilele noastre când masculii îşi lovesc în mod violent gâturile unul de celălalt. Masculii cu gâturile mai lungi câştigă de cele mai multe ori astfel de dueluri.

”Dacă un mascul girafă are un gât mai scurt, atunci e posibil ca femela să refuze propunerea de împerechere din partea masculului”, a spus Wang.

Elongaţia la nivelul gâtului a evoluat independent în rândul mai multor grupe de animale care au trăit în urmă cu sute de milioane de ani, incluzând reptile marine cum ar fi Elasmosaurus şi Tanystropheus, diferiţi dinozauri sauropozi, printre care Patagotitan şi Mamenchisaurus, precum şi lebede şi gâşte care trăiesc în zilele noastre.

Discokeryx, potrivit cercetătorilor, ar putea oferi informaţii despre primele etape ale elongaţiei gâtului girafei, care a avut loc pe parcursul a milioane de ani, deşi această nouă specie a avut un traseu evoluţionar diferit, specializat pentru ciocnirea capetelor. Discokeryx nu este considerat un strămoş direct al girafei din zilele noastre, ci mai degrabă o ramură secundară a familiei girafelor.

Girafa modernă, care trăieşte în Africa Subsahariană, este cel mai înalt animalul terestru, masculii pot ajunge la 5,5 metri, iar femelele până la 4,3 metri. Gâtul unei girafe, care ajunge până la 1,8 metri, este cel mai lung dintre animalele existente, deşi are doar şapte vertebre cervicale asemenea celorlalte mamifere.

Discokeryx a avut habitatul într-o regiune de păşune cu pâlcuri de copaci şi arbuşti într-o perioadă cunoscută sub denumirea Miocen. Trăia alături de elefanţi cu colţi sub formă de lopată, rinoceri fără corn, porci cu corn, cerbi cu coarne sub forma unei cununi, cai cu trei degete şi diferite varietăţi de antilope. Printre prădătorii din acele vremuri se numără feline cu colţi-pumnal, hiene şi un membru al unui grup de mamifere denumit ”câine-urs”, de dimensiunile unui urs polar.

”Discokeryx se hrănea cel mai probabil cu ierburi”, a spus Meng.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels/ Pixabay