Cercetătorii au reușit să implanteze amintiri false în creierul păsărilor. Descoperirea ar putea ajuta persoanele cu autism
Cintezele învață să cânte, în mod obișnuit, de la tații lor, însă acum oamenii de știință au determinat micuțele păsări să memoreze o melodie fără să o fi învățat vreodată și au făcut acest lucru implantând amintiri ale cântecelor în creierul păsărilor, potrivit livescience.com.
Acest experiment ciudat a fost conceput pentru a descoperi căile neuronale care codifică durata notelor la păsări. Scopul final este de a stabili o paralelă cu modul în care oamenii învață să vorbească. Există speranța că aceste cercetări vor ajuta oamenii de știință să țintească genele și neuronii pentru a îmbunătăți învățarea vorbirii la persoanele cu autism și alte afecțiuni care afectează exprimarea vocală.
„Este prima dată când avem confirmate zonele din creier care codifică amintirile cu scopuri comportamentale – acele amintiri care ne ghidează atunci când vrem să imităm orice, de la a vorbi până la a învăța să cântăm la pian”, a precizat într-o declarație Todd Roberts, neurolog la University of Texas Southwestern O’Donnell Brain Institute.
„Rezultatele ne-au permis să implantăm aceste memorii la păsări și să ghidăm învățarea cântecului”, a precizat acesta.
Sursa foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii