G4Media.ro

Cercetătorii australieni anunţă o descoperire în diagnosticarea unei forme severe de depresie

sursa foto: Pexels

Cercetătorii australieni anunţă o descoperire în diagnosticarea unei forme severe de depresie

O echipă de oameni de ştiinţă australieni a realizat o descoperire importantă în diagnosticarea unei forme severe de depresie prin analizarea expresiilor faciale şi a activităţii cerebrale a persoanelor afectate, transmite miercuri agenţia de știri Xinhua, citată de Agerpres.

Oameni de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Medicale QIMR Berghofer din statul australian Queensland au anunţat miercuri că au descoperit o modalitate de diagnosticare a melancoliei prin analizarea unei persoane în timp ce vizionează un film.

Melancolia este o formă severă de depresie. Persoanele afectate de melancolie pot experimenta tristeţe profundă, de lungă durată, şi încetinirea vorbirii, a gândurilor şi a mişcărilor, fiind mai puţin susceptibile să răspundă la tratamente psihologice şi având adesea nevoie de medicamente puternice sau de stimulare cerebrală pentru a-şi reveni.

Phillip Mosley, cercetător la QIMR Berghofer şi autorul principal al noului studiu, a declarat că diagnosticarea precoce şi precisă a melancoliei este esenţială.

Echipa de cercetare a utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a analiza expresiile faciale a 70 de participanţi la studii clinice cu depresie în timp ce urmăreau un film amuzant. Participanţii au vizionat apoi un scurtmetraj emoţionant, în timp ce le era evaluată activitatea cerebrală.

Mosley a declarat că participanţii cu melancolie au răspuns diferit la stimuli comparativ cu persoanele cu depresie non-melancolică.

„Persoanele cu melancolie erau inexpresive şi nu zâmbeau în timpul unui videoclip amuzant. Această diferenţă vizibilă a fost confirmată matematic atunci când am făcut o analiză completă a mişcărilor muşchilor faciali implicaţi în zâmbet”, a spus el.

În plus, creierul persoanelor cu melancolie a înregistrat un răspuns aplatizat sau estompat în timpul scenelor stimulante dintr-un film emoţionant.

„Cercetarea va permite medicilor generalişti şi altor clinicieni să diagnosticheze mai rapid şi mai precis persoanele cu depresie melancolică, făcându-le să se simtă din nou bine şi conectate cu cei dragi”, a precizat Mosley.

Echipa va explora în continuare teoria conform căreia depresia melancolică ar putea fi tratată mai bine prin neuromodulare, o tehnică medicală ce utilizează stimularea electrică sau agenţi chimici pentru a îmbunătăţi funcţionarea sistemului nervos.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.