Cercetătorii australieni au descoperit urme străvechi ale apei calde pe Marte, un indicator al trecutului său locuibil
Cercetătorii australieni au descoperit cele mai vechi dovezi directe ale activităţii apei calde pe Marte, care dezvăluie astfel că „Planeta Roşie” ar fi putut fi cândva locuibilă, informează agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres.
Într-un studiu publicat sâmbătă, o echipă condusă de cercetători de la Universitatea Curtin din statul Australia de Vest a analizat un grăunte de zircon vechi de 4,45 miliarde de ani ce provine din celebrul meteorit marţian NWA7034, cunoscut şi sub numele de „Black Beauty”, care a fost găsit în deşertul Sahara în 2011.
Cercetătorii au descoperit că fragmentul de zircon, un tip de mineral, conţinea amprente geochimice ale unor fluide bogate în apă, sugerând că apa a fost prezentă în timpul activităţii magmatice timpurii de pe Marte.
Aaron Cavosie, un coautor al studiului de la Facultatea de Ştiinţe ale Pământului şi Planetare din cadrul Universităţii Curtin, a declarat că descoperirea ar deschide noi căi pentru înţelegerea sistemelor hidrotermale marţiene străvechi, precum şi a capacităţii planetei de a susţine viaţa în trecutul său.
„Am folosit geochimia la scară nanometrică pentru a detecta dovezi elementare ale existenţei apei calde pe Marte în urmă cu 4,45 miliarde de ani”, a spus el.
„Sistemele hidrotermale au fost esenţiale pentru dezvoltarea vieţii pe Pământ, iar descoperirile noastre sugerează că şi Marte a avut apă, un ingredient cheie pentru medii locuibile, în timpul celei mai timpurii faze a procesului de formare a crustei planetare”, a adăugat cercetătorul australian.
El a spus că deşi scoarţa planetei Marte a suferit impacturi cu meteoriţi care au provocat perturbări la nivel suprafeţei, cercetarea arată că apa a fost prezentă pe această planetă în timpul perioadei pre-Noachiene timpurii, în urmă cu aproximativ 4,1 miliarde de ani.
La acest studiu au participat, de asemenea, cercetători de la Universitatea din Adelaide şi a fost condus de Jack Gillespie, fost cercetător asociat la Facultatea de Ştiinţe ale Pământului şi Planetare din cadrul Universităţii Curtin, în prezent profesor la Universitatea Lausanne din Elveţia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank