Cercetătorul Dacian Dolean: Oare școala chiar nu contează în România?
Am scris recent despre câteva concluzii desprinse din rapoartele naționale ale literației, însă se pare că este nevoie să ofer mai multe clarificări, ca să înțeleagă chiar toată lumea. Așa că am să clarific următorul lucru:
Promovarea ideii că școala nu face nimic să îi ajute pe elevi să își dezvolte competențele de alfabetizare poate avea efecte devastatoare asupra învățământului românesc. Atunci când un părinte sau un copil aude asemenea mesaje, va pierde respectul față de cadrele didactice. Părintele va înțelege că nu mai are rost să își trimită copilul la școală, pentru că „studii științifice” arată că școala nu contează. Elevii nu vor simți nevoia să meargă la școală, pentru că asemenea concluzii sunt promovate în rapoarte susținute chiar de către ministrul educației. Elevii nu vor mai simți nevoia să respecte profesorii. Și ne mai mirăm că avem probleme de comportament în școlile din România?
Ce este mai grav e că această concluzie eronată este promovată „în numele științei”, aruncându-se niște procente să pară credibilă. Însă nu toată lumea înțelege faptul că rapoartele de literație nu au strâns date referitoare la prezența copiilor în școală. Cu alte cuvinte, nu au date referitoare la efectul școlarizării (măsurat prin absenteismul școlar) asupra alfabetizării. Deci, ideea că „școala nu contează” este doar o speculație, o opinie. O opinie îmbrăcată în procente să pară științifică, dar care nu este fundamentată științific. O opinie care afectează credibilitatea oamenilor în activitatea cercetătorilor care chiar fac cercetare avansată în domeniul științelor educației. O opinie care afectează credibilitatea oamenilor în testele standardizate pe care le promovează.
Spre deosebire de studiile pe care se bazează aceste opinii, în studiile noastre noi am măsurat obiectiv efectul școlii, prin numărul absențelor elevilor. Datele noastre ne arată că prezența la școală este importantă pentru dezvoltarea alfabetizării copiilor și acest lucru este un fapt, dovedit științific (dacă mai era cazul). Aceasta nu este o altă opinie, bazată pe un studiu oarecare. Este un fapt dovedit științific, bazat pe singurele studii publicate până acum care au măsurat longitudinal dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, studii care au fost evaluate de către colective editoriale conduse de profesori de la Harvard, respectiv de la University of Amsterdam.
Ce înseamnă asta? Profesorii nu au cum să îi învețe pe copii să citească și să înțeleagă mesajul unui text scris dacă elevii nu vin la școală. Aceasta este o realitate pe care o vedem zilnic în special în comunitățile defavorizate. Noi depunem eforturi foarte mari să dezvoltăm programe de ameliorare a alfabetizării, însă dacă elevii nu vin la școală să beneficieze de ele, nu ai cum să obții efecte importante.
Interesant, la aceeași conferință, d-na ministru Ligia Deca a spus că susține cu tărie educația pe bază de date. Ei bine, nu există date care susțin argumentul că școala nu are efect asupra alfabetizării. În schimb, există date care susțin importanța prezenței copiilor la școală. Chiar dacă efectul școlii nu este atât de mare pe cât am vrea, chiar dacă unii profesori trebuie formați profesional, chiar dacă unele programe trebuie schimbate de la rădăcină, chiar dacă e foarte mult de lucru în foarte multe domenii pentru a îmbunătăți educația din România (inclusiv know-how-ul de la Ministerul Educației), ce cunoaștem până acum este faptul că este mai bine pentru copii să vină la școală, decât să abandoneze școala. Bună, rea, cum e, cel puțin pentru copiii din comunitățile dezavantajate, școlarizarea are efecte mai mari asupra alfabetizării comparativ cu alternativa de a nu merge la școală. Iar acesta este un fapt dovedit științific.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
2 comentarii