Cercetătorul Lucian Pintilie, directorul științific al Institutului pentru Fizica Materialelor: Despre reforma în cercetare

Opinia aparține cercetătorului Lucian Pintilie, director științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor:

În ultimul timp se discută din ce în ce mai mult despre necesitatea unei reforme în cercetare. Sugestiile vehiculate în spațiul public vin însă numai dinspre unele părți ale sistemului de cercetare. 

Sunt de acord că o reformă a sistemului de cercetare este necesară, dar pentru o reformă reală și de succes este nevoie de un dialog cinstit și deschis între toți actorii sistemului de cercetare din țară, autorități publice cu atribuții în domeniu, învățământul universitar, Academia Română, INCD-urile, mediul privat. Încercarea de a impune numai viziunea și ideile unei părți a sistemului pentru tot sistemul nu va funcționa și va duce în permanență la fricțiuni. Fiecare componentă a sistemului de cercetare are asociații sau conduceri care să le reprezinte în conturarea unui plan de reformă. Toate aceste asociații și conduceri ar face bine să se consulte cu membrii pe care ii reprezintă, să le ceara idei, și să formuleze, pe baza acestor idei, o propunere de reformă cu care să meargă apoi la dialog până se ajunge la un proiect de reformă acceptabil pentru toată lumea. Altfel, doar ne jucăm de-a reforma și riscăm să pierdem și finanțările așteptate de la Comunitatea Europeană, că până acum nu avem nici PNRR, nici strategie națională CDI și de specializări inteligente, deci nu se pot absorbi bani nici din fondul de redresare și reziliență, nici din fondurile structurale și de coeziune. Și dacă lucrurile merg ca până acum, riscăm să nu accesăm nimic în următorii 2-3 ani. Cine va răspunde pentru asta?

În forma actuală sistemul de cercetare din țară, conform OG57/2002, are, în linii mari, 4 componente principale:

• instituțiile de învățământ superior, în special cele care derulează și programe de masterat și doctorat, programe care presupun și activitate de cercetare;
• institutele naționale de cercetare-dezvoltare (INCD);
• instituțiile de cercetare ale Academiei Române (I-AR);
• instituții private care au și activitate de cercetare în documentele de înființare.

După cum spuneam mai sus, fiecare are niște asociații sau conduceri care le pot reprezenta în dialogul necesar pentru a formula un plan realist de reformă a cercetării: instituțiile de învățământ superior au Consiliul Național al Rectorilor (CNR); INCD-urile au asociația directorilor generali și patronatul din cercetare-proiectare (acesta include și entități private); I-AR au prezidiul AR; unitățile private de cercetare sunt fie membre în patronatul din cercetare-proiectare, fie în alte asociații sau confederații patronale. La acestea se pot adăuga sindicatele, dar și organizații precum asociația Ad-Astra, deci toate acele organizații care reprezintă într-un fel sau altul instituțiile de cercetare și pe cercetători ar trebui sa participe la dialogul despre reforma în cercetare.

Ar fi de datoria noului Ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării să îi cheme pe toți la discuții privind reforma în cercetare. Deocamdată, acest lucru nu s-a întâmplat. Aici ar mai fi de discutat și daca nu era mai oportună înființarea unui minister al învățământului superior și al cercetării, având în vedere că universitățile pregătesc resursa umană pentru cercetare. Așa, cu o parte a sistemului de cercetare ținând de Ministerul Educației, cu o parte ținând de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, alte parte ținând de AR, plus entitățile private, va fi greu de purtat un dialog constructiv privind reforma în cercetare, dar nu imposibil. Nu mai spun că la baza reformei ar trebui să stea o strategie pe termen mediu și lung privind domeniul cercetării, corelată cu strategii de dezvoltare în diverse sectoare industriale, agricultură, etc. Cu alte cuvinte, ar fi nevoie de un plan coerent de țară care să asigure o dezvoltare sustenabilă, competitivitate și reziliență în fața unor crize viitoare. Din păcate, un astfel de plan lipsește

Dar să revin la sugestiile apărute în spațiul public în legătură cu reforma cercetării în România:

• Asociația Ad-Astra a propus, chiar înainte de alegeri, un pact național pentru cercetare pentru care, cel puțin formal, și-au exprimat adeziunea toate partidele din actuala coaliție de guvernare. Care sunt măsurile propuse în acest pact (vezi detaliat):

“1. Evaluarea transparentă a performanței științifice a tuturor institutelor de cercetare din țară, inclusiv a Institutelor Naționale de Cercetare și Dezvoltare, a institutelor de cercetare ale Academiei Române și a sistemelor de cercetare din universități, de către un for științific internațional competent și independent de orice ingerință politică. Ca urmare a acestui proces de evaluare, se vor lua măsurile necesare de reformă instituțională.

2. Creșterea progresivă a alocărilor bugetare anuale pentru Cercetare și Dezvoltare până la 1,5% din PIB în 2025, după cum urmează: 0,5% în 2021, 0,8% în 2022, 1,1% în 2023, 1,3% în 2024, 1,5% în 2025.

3. Asigurarea unei scheme de finanțare stimulante, atât la nivelul institutelor de cercetare, cât și la nivelul cercetătorului, bazată pe principii exclusiv meritocratice. Pentru acest lucru, este nevoie de implementarea unei scheme de finanțare complementare formată din 2 părți:

a) finanțare de bază pentru asigurarea unui nivel de salarizare decent

și

b) finanțare adițională bazată exclusiv pe excelență, în funcție de performanțele științifice obținute de fiecare cercetător.

4. Creșterea graduală a numărului de cercetători prin încurajarea tinerilor absolvenți să devină cercetători, stimularea revenirii și integrării în sistemul de cercetare din țară a cercetătorilor valoroși din diaspora, precum și atragerea de cercetători străini în cadrul infrastructurilor naționale de CDI.

5. Asigurarea unei finanțări multianuale și predictibile pentru competițiile anuale de tipul celor aflate în desfășurare: „Tinere echipe (TE)”, „Proiecte postdoctorale (PD)”, „Proiecte Experimental Demonstrative (PED)”, „Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE)”, „Proiecte pentru Repatrierea Cercetătorilor din Diaspora (PRCD)”, „Proiecte Complexe de Cercetare de Frontieră (PCCF)”, precum și a altor instrumente de finanțare necesare.”

Punctul 1 pare OK, dar nu se menționează care ar fi acel for științific internațional care să facă această evaluare. Să fie vorba de ERC sau ceva similar? Unele institute naționale (INCD) au trecut prin evaluare internațională, cu comisii formate numai din specialiști străini din diferite țări ale Comunității Europene. Fiecare a venit cu viziunea lui despre ce înseamnă cercetarea și performanța în cercetare. Pe toți nu îi durea capul privind finanțarea, erau de la instituții de cercetare publice, aveau finanțare de bază asigurată. Banii pe care îi câștigau la competiții îi utilizau pentru a plăti doctoranzi, post-doci, cercetători seniori invitați, sau pentru achiziția de echipamente. Nu aveau voie să își crească salariile din proiectele câștigate. Erau deci oameni care făceau efectiv cercetare și puteau produce liniștiți rezultate, nu pierdeau 30 % din timp sau mai mult cu birocrația impusă de autoritățile de la noi. O productivitate de 2 lucrări pe cap de doctor li s-a părut modestă, în instituțiile lor media era aproape dublă. Deci, cine și cum va evalua un sistem de cercetare cu enorm de multe reminiscențe din perioada comunistă, în care multă lume deplânge dispariția industriei românești pentru că, în felul ăsta, le-a dispărut „beneficiarul cercetării”?

Punctul 2 mi se pare nerealist, ținând cont de istoricul ultimilor ani. Uitați-vă la propunerea de buget pe anul 2021, care se apropie cumva de 0.18 % din PIB, departe de cei 0.5 % propuși de către Ad-Astra.

• Citește analiza integrală pe Edupedu.ro