G4Media.ro

Cererea de plexiglas a explodat la nivel mondial pe fondul măsurilor anticoronavirus

Cererea de plexiglas a explodat la nivel mondial pe fondul măsurilor anticoronavirus

Redeschiderea locurilor cu acces public precum magazinele sau reorganizarea spaţiilor de lucru în birouri a dus la creşterea explozivă a cererii de plexiglas pentru protecţia împotriva Covid-19, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Facem faţă unei penurii de necrezut”, spune Michel Rivé, fondatorul Pluxi, companie specializată în produse de plexiglas.

Cunoscut şi sub denumirea de PMMA (metacrilat polimetil), Plexiglas este o marcă înregistrată a grupului german Röhm, dar cuvântul a intrat şi în limbajul curent. Denumit şi sticlă acrilică, plexiglasul este un material plastic larg utilizat în producţia de viziere de producţie, ecrane, tablete sau obiecte decorative sau publicitare.

„În urmă cu o lună ne-am dat seama că vom avea o cerere puternică pentru protecţie şi că plexigasul va fi un material foarte căutat”, spune Michel Rivé, fondatorul Pluxi, un IMM cu sediul la Landévant. „Când am fost decizia de carantină, aveam de lucru pentru o săptămână”, a dezvăluit Rivé, după care o primă comandă de 2.000 de ecrane de protecţie pentru amenajarea farmaciilor a permis companie să redemareze activitatea.

Însă în cazul plexiglasului „s-a instalat o penurie”, subliniază patronul Pluxi, care acum funcţionează cu comenzi făcute la începutul izolării şi care sunt livrate cu întârziere. Din cauza faptului că întârzierile la livrări s-au prelungit „comenzile făcute în prezent vor fi livrate la toamnă, poate chiar în decembrie”, în condiţiile în care în mod normal dura o săptămână maxim trei de la comandă până la livrare, adaugă Michel Rivé.

Pentru toate sectoarele care primesc public, şi care au fost autorizate să reia activitatea la 11 mai, „este vital să aibă ecrane de protecţie” însă „avem probleme în a deservi toţi clienţii”, subliniază Michel Rivé.

Aceiaşi constatare la Abaqueplast, un distribuitor de materii plastice şi producător pe bază de comandă, cu sediul la Stains, la periferia Parisului, care a început şi să producă ecrane de protecţie din plexiglas.

„Am simţit o cerere brutală a cererii, în mod exponenţial. În consecinţă, ne-am concentrat întreaga activitate pe ecranele de protecţie”, explică directorul Abaqueplast, Marc Le Moel. Cererea de PMMA este „foarte mare pentru produse transparente şi aceasta a generat o penurie. Dacă vreţi să faceţi comenzi la anumiţi producători, în prezent există o întârziere până în septembrie şi decembrie”, adaugă Marc Le Moel.

În ceea ce prieşte producătorii industriali de plexiglas, grupul francez Arkema care realizează plăci de PMMA sub marca Altuglas, confirmă că există o „cerere semnificativă” pentru acest produs. Uzinele grupului care produc plăci de PMMA, în SUA şi Franţa, „funcţionează la capacitate maximă”, a declarat recent directorul general de la Arkema Thierry Le Hénaff, reamintind însă că acest material are o pondere limitată în activitatea totală a grupului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...