G4Media.ro

Cererea de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, discutată azi în…

Cererea de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, discutată azi în Biroul Permanent al Senatului

Biroul permanent al Senatului urmează să discute astăzi cererea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Biroul permanent trebuie să trimită solicitarea la Comisia juridică, pentru întocmirea unui referat, iar votul decisiv se va da în plen, transmite News.ro.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică seara, la România TV, că cererea DNA prin care se cere avizarea urmăririi penale a sa reprezintă un demers politic, el exprimându-şi convingerea că în dosar e vorba de ”multă maculatură”. Tăriceanu a susţinut că în mandatul său de premier nu s-a făcut nicio plată către Microsoft.

”E din nou un demers politic, aşa cum se vede în ultima vreme – acţiuni prin care o serie de lideri politici se doresc a fi scoşi din cursă. Mi s-a intentat acţiunea de mărturie mincinoasă acum doi ani, am fost purtat pe la procuratură, apoi prin instanţe, ca să ajung să fiu achitat. Au văzut că nu merge aşa, au încercat cu asta”, a afirmat Tăriceanu.

El a spus că se foloseşte ”o tehnică” – ”aruncă în spaţiul public lucruri teribile, nu ai posibilitatea să te aperi şi lumea dacă vede la tv spune «o fi ceva»”.

Tăriceanu a susţinut că cererea DNA ar fi motivată de faptul că se apropie alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale de anul viitor, iar el este cotat în sondaje peste preşedintele Klaus Iohannis, în timp ce partidul pe care îl conduce şi-a dublat intenţia de vot faţă de 2016. ”Deci există nişte interese undeva”, a adăugat Tăriceanu.

DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a preşedintelui Senatului, într-un dosar vizând presupuse fapte de luare de mită, pe care le-ar fi comis în perioada în care era premier (2004 – 2008).

Cererea a sosit la Senat miercuri după-amiază.

Miercuri seara, Călin Popescu Tăriceanu susţinea că la Senat nu s-a primit vreo cerere a DNA pentru avizarea urmăririi sale penale, el afirmând că ”sunt unii «la butoane» care se gândesc că îşi pot păstra funcţiile sau oameni politici care mai cred că aşa se câştigă alegeri şi se pun guverne”.

Vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda a declarat, joi, că a primit solicitarea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, după ora 15.00, însoţită de 73 de volume, fiecare având între 150 şi 300 de pagini. Manda a precizat că nu l-a anunţat pe Tăriceanu cu privire la dosarul venit de la DNA, preferând în schimb să confirme public ceea ce presa scrisese deja. „Nu l-am informat că nu l-am informat. E un subiect delicat şi am preferat să nu am dialog cu domnia sa”, a spus Manda.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru încheierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Sursa Foto: Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. „am fost purtat pe la procuratură, apoi prin instanţe, ca să ajung să fiu achitat”
    Ce usor trec astia peste faptul ca achitarea s-a facut prin dezincriminarea faptei (prin legi promovate de inculpati), nu prin argumentul ca fapta nu a existat.
    ”aruncă în spaţiul public lucruri teribile, nu ai posibilitatea să te aperi şi lumea dacă vede la tv spune «o fi ceva»”.
    In cazul asta cea mai buna solutie ar fi sa permiti sa se deruleze ancheta, ca sa-ti poti apara reputatia.

  2. Sa i se ridice sa vedem si noi ce are sub ea,e barbat sau altceva.Cred ca voturile vor fi la limita,cat sa transpire nitel boierul.

  3. Nu mai stiu astia ce sa le nascoceasca oamenilor cinstiti din tara asta, in schimb penalii fac in continuare jocurile dnaului si useristilor satanisti…

  4. I SE MAI RIDICA ? IMUNITATEA…

    • Macar imunitatea sa i se ridice si domniei sale ..

  5. Tariceanu s-a declarat usor inervat. DNA deschide dosar penal pentru un mizilic de 800 000 de dolari.

  6. Pun pariu ca nu i se ridică.