Cereri pentru 1,2 milioane de bilete, cu preţuri începând de la 30 euro la cea mai ieftină categorie, pentru meciurile din cadrul EURO 2024, turneu final ce va fi găzduit de Germania
UEFA, organismul de conducere al fotbalului european, a indicat că a primit deja peste 20 de milioane de cereri de bilete pentru EURO 2024, turneu final ce va fi găzduit de Germania, scrie DPA conform Agerpres.
Peste 1,2 milioane de bilete, cu preţuri începând de la 30 euro la cea mai ieftină categorie pentru meciurile din faza grupelor, au fost disponibile în prima fază a vânzărilor, care s-a încheiat pe 26 octombrie. Alocarea va avea loc prin tragere la sorţi pe 14 noiembrie.
„Cererea pentru EURO 2024 creşte în fiecare zi. Numărul solicitărilor este o dovadă a atracţiei pe care o generează acest turneu final”, a indicat UEFA.
Aproximativ 65% dintre cereri au venit din Germania, urmată de Anglia, Franţa, Spania şi Austria. În total, UEFA a primit aplicaţii din 206 ţări.
În afara Europei, primele cinci ţări din care s-a aplicat au fost Statele Unite, Canada, Australia, China şi Mexic. Au fost aproximativ 525.000 de bilete solicitate din aceste ţări.
Peste două milioane de bilete au fost solicitate pentru finala din 14 iulie de pe Stadionul Olimpic din Berlin. Aceasta este de 33 de ori capacitatea stadionului, a spus UEFA.
Următoarea fază a vânzărilor va avea loc după tragerea la sorţi pentru faza grupelor, pe 2 decembrie, când vor fi disponibile un milion de bilete.
EURO 2024 va începe pe 14 iunie la Munchen.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank