G4Media.ro

Certificat verde obligatoriu la locul de muncă pentru cei 23 de milioane…

Sursa foto: Annie Spratt / Unsplash

Certificat verde obligatoriu la locul de muncă pentru cei 23 de milioane de angajați din Italia / Ce riscă cei care nu prezintă certificatul

Oprirea retribuirii va începe din prima zi de absență nejustificată atât în ​​sectorul public, cât și în cel privat, dar nu va fi însoțită de sancțiunea disciplinară a suspendării, relatează Il Fatto Quotidiano, citată de Rador.

Aceasta este principala modificare cuprinsă în textul final al celui de-al treilea decret de lege privind certificatul verde – care este obligatoriu pentru 23 de milioane de angajaţi – semnat marți seară de președintele Italiei și care a intrat în vigoare odată cu publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Spre deosebire de proiectul lansat în zilele precedente, de fapt, este eliminat pasajul care prevedea că, „începând cu a cincea zi de absență, raportul de muncă este suspendat până la prezentarea certificatului”. Totuşi, salariul rămâne „înghețat” până când angajatul este în regulă cu certificatul verde.

Un alt conținut inclus în versiunea finală: prețul controlat al testelor antigen – care permit obținerea unui certificat verde pentru 48 de ore – este asigurat atât de către farmacii, cât şi de către toate instituțiile sanitare afiliate, autorizate sau acreditate la Serviciul Sanitar National şi autorizate de Regiuni” pentru efectuarea testelor.

Totodată, sunt alocate 105 milioane de euro pentru a garanta teste gratuite pentru cei scutiți de vaccin, şi sunt confirmate penalizările pentru farmaciile care nu respectă regulile: amenzi cuprinse între 1.000 şi 10.000 de euro și închiderea activităţii pentru maximum cinci zile. Valabilitatea testului molecular pentru Green Pass a crescut la 72 de ore.

Sursa: Il Fatto Quotidianu/ Rador/ Traducerea: Oana Avram

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Își merită soarta macaronarii!

    • Si mãmãlichky cu spitalele full de pacienti cu coronavirus si primii la infectãri si decese .. din toatã Europa .. meritã si aia,nu ?!

  2. Dupa cum tot incerc sa atrag atentia de cand am inceput sa postez pe g4 (probabil de vreo 3 ani) ne indreptam cu pasi repezi spre fascism.

    • Da, @libertarian
      Că spre prostie ne îndreptam de sute de ani. Și am ajuns la destinație. Ești cel mai de frunte cu asemenea comentarii :)))

    • Da, @ Gogu
      Așa e când nu ai opinii sau argumente, arunci cu noroi, pardon, ”sarcasm fin”…

  3. s au vaccinat peste 70% din italieni , cazurile scad vertiginos, si totusi statul ii vrea pe toti inoculati… o fi dictatura ?

    cand s o depasi 50% si la noi sa vezi atunci tupeu pe dulap si pe cainele lui arahat

    • Nu uitati care sunt originile fascismului… Cine nu cunoaste istoria este obligat s-o repete. Traim astazi o dictatura sanitara, climatica, de gen, religioasa, de etnie care isi au originea prin Europa.

  4. Si mãmãlichky cu spitalele full de pacienti cu coronavirus si primii la infectãri si decese .. din toatã Europa .. meritã si aia,nu ?!

  5. Pare sa nu mai fie vorba despre imunitatea de turma (care ar trebui sa fie deja atinsa la ei stiind ca mai mult de 2/3 sunt vaccinati, plus sutele de mii, poate chiar milioanele din cei care au trecut prin boala acasa). Pare din ce in ce mai mult despre un target care nu mai e ancorat in realitate (ma intreb care ar fi realul motiv), anume vaccinarea a maximului posibil de populatie, inclusiv (sau mai ales) a copiilor, unde incidenta e cea mai mica posibil, sub 2%, cei afectati fiind doar cei cu probleme cronice.
    Apropos, stie cineva cati dintre copiii internati la noi au si comirbiditati? Nu era, oare, mai fireasca obligativitatea vaccinarii acelora cu comorbiditati, inca de la inceputul campaniei? Ar mai fi fost acum spitalele pline? Ar mai fi fost „carne de tun” ramasa pentru a fi folosita ca material de hranit spaima comunitatilor, prin picatura chinezeasca zilnica, cu cifrele terorii, de la ora 13? Cel mai probabil, nu. Ar mai fi fost legitimata fortarea vaccinarii la gramada?….

    • Zice Reuters ca 34% din populatia adulta este vaccinata complet, mai exact 5.298.707 de persoane. Din calculele respective putem deduce ca populatia adulta este calculata la 15.58 milioane. Daca luam in considerare populatia totala a Romaniei de 19,41 milioane, asta ne da o populatie non-adulta de 3,82 milioane.

      Luam in calcul ca sunt mult mai putini non-adulti vaccinati decat adulti, sa spunem 15% din populatia non-adulta. Asta ne da un total de persoane vaccinate complet (adulti si non-adulti) de 5,87 milioane, adica aprox 30% rata de vaccinare pe toata populatia, sau o rata nationala de 70% de nevaccinare.

      Luam apoi raportul INSP care spune ca 76% dintre cazurile de coronavirus raportate saptamana trecuta sunt la nevaccinati. Daca ne uitam atent vedem ca 76% din cazurile de imbolnavire sunt la nevaccinati, iar 70% din oameni sunt nevaccinati. Procentele sunt foarte apropiate asa incat putem spune ca vaccinul nu face mai nimic pentru a opri imbolnavirea si deci proliferarea virusului.

      Mai spune acelasi raport INSP ca la 100 decese, 91,5 sunt nevaccinati iar 8,5 sunt vaccinati. Sa ne uitam la cifrele concrete pentru perioada 13-19 septembrie:
      59600 cazuri inregistrate din care 45296 la nevaccinati si 14304 la vaccinati.
      1093 decese din care 1005 nevaccinati si 88 vaccinati.

      De aici deducem rata decesului de 2.21% la bolnavii nevaccinati fata de 0.615% la pacientii vaccinati. Cu alte cuvinte, vaccinul scade sansa de deces de la 2.21% la 0.615%.

      Intrebarea pe care mi-o pun este pentru ce sunt atat de inversunate guvernele pentru a scadea rata deceselor de la 2.21% la 0.615% ? Nu e oare o masura disproportionata blocarea accesului la posibilitatea de obtinere a banilor necesari supravietuirii pentru acea scadere cu 1,6% a rate de deces? Nu sunt de parere ca vietile oamenilor valoreaza mai putind ecat buanstarea globala, insa in cele din urma vorbim tot de vietile oamenilor, cand nu mai pot sa isi cumpere mancare.

      Intrebarea era retorica, masura e disproportionata, ceea ce indica faptul ca exista un alt interes in spatele impingerii la vaccinare globala totala. Care e interesul asta? Nu ma intereseaza, cert e ca agresivitatea cu care este impinsa vaccinarea obligatorie, ma face sa fiu cu atat mai reticent la vaccinare.

      Calculele sunt destul de grosiere (cu rotunjiri pe alocuri) si erori se pot strecura pentru ca perioada luata in considerare este de o saptamana. dar nu ma astept ca rezultatele finale sa difere foarte mult.

      Surse pentru toate valorile folosite in calculele de mai sus:
      https://datelazi.ro/
      https://www.biziday.ro/raport-insp-76-dintre-cazurile-inregistrate-saptamana-trecuta-precum-si-92-din-decese-au-fost-inregistrate-la-persoane-nevaccinate/
      https://www.worldometers.info/world-population/romania-population/

  6. daca as fi italian as face greva. daca face toata lumea greva ce vor face companiile paralizate?