Certificatul COVID: Statele membre UE prevăd o durată de aplicare de un an
Statele membre au stabilit pentru un an durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate destinat facilitării călătoriilor în UE, conform textului adoptat miercuri de ambasadorii celor douăzeci şi şapte de state ale blocului comunitar, regulă ce urmează să fie negociată cu parlamentarii europeni, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Propunerea iniţială a Comisiei Europene prevedea ca acest „certificat verde digital” – care ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii iunie – să fie valabil până când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara că pandemia de COVID-19 a luat sfârşit.
Dar statele membre, refuzând ca aplicarea acestuia să depindă de un organism din afara UE, au modificat această dispoziţie. Textul prevede ca această reglementare să se aplice timp de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, urmând ca executivul european să facă un raport de evaluare cu trei luni înainte de sfârşitul acestei perioade.
Potrivit textului, o suspendare sau o prelungire trebuie să aibă loc în cadrul unei proceduri legislative ordinare implicând Consiliul (care reprezintă statele membre) şi Parlamentul European şi nu doar Comisia.
Acest document este destinat să faciliteze călătoriile europenilor care pot atesta că au fost vaccinaţi împotriva COVID-19, un rezultat negativ la teste PCR sau antigen rapid ori că au dezvoltat imunitate după infectare.
Referitor la măsurile antiepidemice de la frontierele lor, cele 28 de state membre au reformulat o dispoziţie care prevede că orice stat care impune restricţii (carantină sau altele) deţinătorilor respectivelor certificate ar trebui să vină cu explicaţii în faţa Comisiei Europene.
„Utilizarea certificatului verde digital în scopul ridicării restricţiilor trebuie să rămână în responsabilitatea statelor membre”, se menţionează în document.
În condiţiile în care mai multe ţări au început deja să implementeze propriile certificate, textul prevede o perioadă de tranziţie de şase săptămâni pentru ca aceste ţări să îşi poată adapta sistemul la cadrul european comun.
Acest instrument vizează cele 27 de ţări ale UE, precum şi state care nu sunt membre ale UE, dar care fac parte din spaţiul Schengen: Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein. De asemenea, au fost adăugate dispoziţii privind recunoaşterea certificatelor emise de ţări din afara UE.
Acest certificat „este foarte important pentru cetăţenii noştri, societăţile noastre şi relansarea economiilor noastre”, a subliniat într-un comunicat de presă premierul portughez Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia UE, salutând un „prim pas”.
Proiectul de reglementare este supus unei proceduri legislative accelerate pentru a fi pregătit la timp pentru sezonul turistic estival. Parlamentul European urmează să ia o decizie la sfârşitul lunii aprilie şi să formuleze amendamente, după care vor începe negocieri între cele trei instituţii pentru a ajunge la un acord cu privire la textul final.
Sursa foto: site Grupul PPE din Parlamentul European
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii