G4Media.ro

Cerul Moldovei, supravegheat atent de NATO, în perioada Summitului Comunității Politice Europene

Sursa foto: JACK GUEZ / AFP

Cerul Moldovei, supravegheat atent de NATO, în perioada Summitului Comunității Politice Europene

NATO va monitoriza spațiul aerian al Republicii Moldova în timp ce peste patruzeci de lideri europeni se vor reuni la un summit în apropierea graniței cu Ucraina, unde își vor reafirma sprijinul pentru această țară, în timp ce Kievul pregătește o contraofensivă la invazia rusă, transmite agenția Reuters, citată de boursorama.com.

Summitul Comunității Politice Europene, la care participă șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene și liderii altor douăzeci de țări, reprezintă o provocare în materie de securitate și organizare, deoarece se desfășoară la doar 20 de kilometri de granița cu Ucraina, într-un castel situat pe un teren viticol.

Într-un comunicat, NATO a precizat că un dispozitiv de supraveghere aeriană capabil să detecteze avioane, rachete și drone de la sute de kilometri distanță va fi activ până vineri în zona în care se desfășoară summitul.

Resturi de rachete au fost găsite în mai multe rânduri în Republica Moldova de la începutul ofensivei rusești în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat la summit, al cărui subiect principal va fi războiul din Ucraina, înaintea contraofensivei pe care Kievul o pregătește cu arme furnizate de aliații săi occidentali.

În plus, UE dorește să profite de reuniune pentru a examina situația din nordul Kosovo, unde NATO a trimis întăriri după ce mai mulți soldați din misiunea sa locală au fost răniți în confruntări, precum și tensiunile dintre Azerbaidjan și Armenia.

Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și reprezentanți europeni urmează să poarte discuții cu liderii Armeniei și Azerbaidjanului în marja summitului.

Ca și Ucraina, Moldova a depus anul trecut o cerere de aderare la UE în urma ofensivei rusești. Chișinăul intenționează să se folosească de summit pentru a evidenția reformele sale și pentru a-i convinge pe liderii UE să înceapă cât mai curând discuțiile privind aderarea sa.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...