G4Media.ro

Cetatea Medievală Sighişoara poate fi vizitată, în premieră, cu ajutorul unui tur…

sursa foto: captură ecran

Cetatea Medievală Sighişoara poate fi vizitată, în premieră, cu ajutorul unui tur virtual panoramic

Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, a anunţat, marţi, că Cetatea Medievală poate fi vizitată, în premieră, cu ajutorul unui tur virtual panoramic, care urmează să fie disponibil în curând şi printr-o aplicaţie specială.

„Avem, pentru prima dată, un tur virtual panoramic al Cetăţii Sighişoara! Acesta va fi disponibil în curând pe site-ul Primăriei şi pe aplicaţia Sighisoara City App. Până atunci, vă invit să vizitaţi Cetatea şi cu ajutorul acestui link: https://360.schubert-franzke.com/sighi/360/ „, a transmis primarul Ioan Iulian Sîrbu pe Facebook, transmite Agerpres.

Cu ajutorul turului virtual, turiştii pot accesa obiectivele cele mai importante din Cetatea Medievală Sighişoara, cel mai bine păstrată cetate din Transilvania şi cea mai mare cetate medievală din Europa locuită fără întrerupere, înregistrată în patrimoniul UNESCO.

Cetatea Sighişoara a fost întemeiată în 1191, însă a fost menţionată documentar în 1280 sub numele de Castrum Sex, iar mai apoi sub termenul german Schespurch (1298), fiind construită de coloniştii germani (de saşi), aduşi în Transilvania pentru paza vechilor frontiere ale regatului maghiar în secolele XII-XIII după Hristos.

„Dar istoria acestor meleaguri are rădăcini mult mai îndepărtate în timp. În imediata apropiere a oraşului, pe Dealul Turcului (Wietenberg) există urmele unei vechi aşezări din epoca bronzului, dublată ulterior de cea mai puternică fortificaţie dacică de pe cursul mijlociu al râului Târnava Mare. Nu departe de Dealul Turcului, pe platoul Podmoale, se află urmele unei fortificaţii romane (castrum), care păzea vechiul drum roman de-a lungul Târnavei Mari, şi tot din perioada romană datează necropola de la Pârâul Hotarului, de unde provin cele mai vechi inscripţii funerare cu texte în limba latină din zona noastră. Din perioada migraţiilor există aşezările de la Dealul Viilor şi Valea Albeştiului, cu mai multe orizonturi de cultură materială şi cu descoperiri remarcabile şi absolut inedite pentru istoria Transilvaniei. Ele oferă tabloul unei locuiri aproape neîntrerupte pe tot parcursul acelor veacuri întunecate”, menţionează site-ul www.cetateasighisoara.com .

Site-ul arată că istoria scrisă a Sighişoarei începe abia în anul 1280, când apare menţionată într-un document cu numele Castrum Sex, dar că până atunci trecuse un secol de când între zona dintre Târnave şi Carpaţi începuseră să se aşeze colonişti originari din Flandra, Mosela sau Saxonia.

„În 1241-1242 au avut loc marea invazie tătară şi distrugerile ei, urmată de o perioadă de regres. Faptul că la 1280 Sighişoara era o mică cetate şi că ordinul călugărilor dominicani întemeia aici o mănăstire arată că aşezarea avea deja un rol important şi, bineînţeles, fusese întemeiată înainte de 1280”, mai precizează site-ul citat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...