G4Media.ro

Cetățenii UE care merg în Regatul Unit vor avea nevoie de o…

Foto: 46488827 © Simon Taylor | Dreamstime.com

Cetățenii UE care merg în Regatul Unit vor avea nevoie de o autorizaţie de călătorie obligatorie începând cu 2 aprilie

Cetățenii UE vor fi obligaţi să aibă un permis de călătorie pentru a merge în Regatul Unit, începând de miercuri, 2 aprilie, proces care poate fi realizat online, prin plata unei sume de 12 euro ce urmează să fie majorată în curând la 19 euro, relatează AFP, citată de Agerpres.

Această Autorizaţie Electronică de Călătorie (ETA), necesară înainte de plecare şi valabilă doi ani, poate fi obţinută din aplicaţia „UK ETA” sau de pe site-ul guvernului britanic, gov.uk.

Autorizaţia era deja obligatorie pentru vizitatorii din afara UE scutiţi de viză pentru a intra în Regatul Unit.

Similară cu ESTA pentru Statele Unite, ETA are scopul de a consolida securitatea frontierei, potrivit guvernului britanic.

De miercuri, cetăţenii din aproximativ treizeci de ţări europene – inclusiv toţi cei din Uniunea Europeană (UE), cu excepţia Irlandei – vor trebui să aibă acest permis de călătorie pentru Marea Britanie, ţară care a părăsit UE în 2020.

El costă 10 lire (aproximativ 12 euro), preţ care va creşte la 16 lire (aproximativ 19 euro) din 9 aprilie.

Solicitantul trebuie să prezinte o fotografie a paşaportului şi o fotografie cu chipul său. Procesul durează mai puţin de zece minute, iar autorizaţia de călătorie, legată digital de paşaport, este de obicei acordată în câteva momente, potrivit Ministerului britanic de Interne.

Cu toate acestea, guvernul recomandă un termen de trei zile lucrătoare pentru un răspuns, în unele cazuri rare existând necesitatea unei verificări suplimentare.

ETA permite şederea în Regatul Unit timp de până la şase luni. Ea permite călătorii nelimitate timp de doi ani, dar cererea trebuie reînnoită în cazul schimbării paşaportului.

În ianuarie, ea a devenit obligatorie pentru cetăţenii din aproximativ 50 de ţări şi teritorii, inclusiv Statele Unite, Canada şi Australia. Sistemul a fost lansat în 2023, iniţial pentru cetăţenii Qatarului, înainte de a fi extins şi la alte ţări din Golf.

Ea este necesară şi pentru copii şi bebeluşi.

Circa 1,1 milioane de ETA au fost emise până la sfârşitul anului 2024, potrivit Ministerului britanic de Interne.

Cu toate acestea, elevii sub 18 ani care vin din Franţa într-o excursie şcolară sunt scutiţi de acest permis de călătorie, la fel ca şi deţinătorii unui paşaport britanic sau irlandez şi persoanele cu reşedinţă în Regatul Unit.

Pasagerii care tranzitează pe calea aerului Regatul Unit fără a trece prin controalele la frontieră din Regatul Unit – aşa cum este posibil pe aeroporturile Heathrow şi Manchester din Londra – sunt de asemenea scutiţi de această autorizaţie.

Însă cei care tranzitează prin majoritatea celorlalte aeroporturi din ţară, unde trebuie să treacă prin controale de securitate la aterizare, vor avea nevoie de ETA.

Guvernul britanic a explicat această măsură prin nevoia de „securizare a graniţelor” şi prin „digitizarea sistemului de imigraţie”.

„Extinderea ETA la nivel mondial confirmă angajamentul nostru de a consolida securitatea prin tehnologie şi inovare”, a declarat secretarul de stat pentru migraţie şi cetăţenie, Seema Malhotra, pe 5 martie, când cererile ETA au fost deschise europenilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.