G4Media.ro

CFR așteaptă până în 25 noiembrie oferte pentru repararea căii ferate Galaţi-Bârlad,…

Sursa foto Dumitru Tudose

CFR așteaptă până în 25 noiembrie oferte pentru repararea căii ferate Galaţi-Bârlad, grav afectată de inundațiile din septembrie / Lucrările costă aproape 50 de milioane de lei

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru redeschiderea circulaţiei feroviare pe linia CF 703 Galaţi – Bârlad, afectată de calamităţile naturale din perioada 14-15 septembrie 2024, tronsonul cuprins între staţiile CF Folteşti şi Bârlad, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al companiei, valoarea financiară estimată a contractului este de 48,69 milioane lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, şi din veniturile proprii ale CFR SA, precum şi din alte surse legal constituite.

Lucrările vor consta în: demontarea suprastructurii existente, pregătirea terenului de bază pentru terasament (nivelare, compactare, umpluturi cu materiale locale), realizare umpluturi în corpul terasamentului cu materiale necoezive, aşternere geotextile de separaţie, realizarea substratului căii de balast spălat de râu, remontarea suprastructurii cu materialele recuperate, înlocuirea şinelor rupte completare cu piatră spartă nouă şi traverse, lucrări tehnologice la linii (buraj, profilare şi stabilizare), aducerea terenului la forma iniţială.

Durata de implementare a contractului este de 120 de zile (4 luni), din care 30 de zile pentru proiectare şi 90 de zile pentru execuţia lucrărilor.

Anunţul de participare la procedura de licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), termenul limită pentru primirea ofertelor fiind 25 noiembrie 2024.

La câteva zile după inundațiile din județul Galați , directorul Sucursalei Regionale de Căi Ferate (CF) Galaţi, inginerul Gabriel Oprea, spunea că reluarea circulaţiei trenurilor pe ruta Galaţi – Bârlad ar putea avea loc în câteva luni, după ce linia de cale ferată a fost grav afectată de inundaţii pe o distanţă de circa 8.800 de metri.

„Linia de cale ferată Galaţi – Bârlad este închiriată la SC Transferoviar Infrastructură, noi suntem proprietari, iar ei sunt gestionarii infrastructurii. În prezent, linia este închisă din cauza inundaţiilor. S-a făcut o comisie în teren cu Prefectura Galaţi şi ISU cu Galaţi şi s-au identificat 8.800 de metri de cale ferată afectată de inundaţii, care urmează să fie refăcută. Ieri (joi – n.red.) au venit experţi autorizaţi de la Institutul de Proiectări Căi Ferate să evalueze exact pagubele şi urmează ca, printr-o Hotărâre de Guvern, să se aloce fondurile necesare pentru aceste reparaţii. (…) În câteva luni, în funcţie de cât de repede se alocă fondurile, într-o lună, două, ar putea să se redeschidă linia de cale ferată”, a declarat Gabriel Oprea, transmite Agerpres.

Circulaţia trenurilor pe secţia Galaţi -Târgu Bujor – Bârlad a fost oprită pe 16 septembrie, ca urmare a inundaţiilor care au afectat judeţul Galaţi.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...