G4Media.ro

CFR Călători: Elevii beneficiază de gratuitate la transportul cu trenul pe baza…

Sursa foto: Facebook/CFR Călători

CFR Călători: Elevii beneficiază de gratuitate la transportul cu trenul pe baza vizei de anul trecut până la 30 septembrie, inclusiv, cu excepția celor din anii terminali

CFR Călători precizează că elevii beneficiază de gratuitate pe baza vizei pentru anul şcolar trecut până la 30 septembrie, inclusiv. Din 1 octombrie, facilităţile la călătoria cu trenul se vor acorda doar pe baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025. Pentru elevii din anii terminali, facilităţile se acordă pe baza vizei vechi doar până în 9 septembrie, transmite News.ro.

Potrivit CFR Călători, pentru facilitarea călătoriei cu trenul spre/dinspre localitatea în care învaţă, elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, în baza carnetului/legitimaţiei de elev cu viza pentru anul şcolar în curs sau a adeverinţei şcolare valabilă pentru anul şcolar în curs, de:

– bilete de călătorie gratuite în trafic intern, la toate categoriile de trenuri (R, IR, IC), clasa a 2-a, şi tarif de rezervare gratuit pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare;

– abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite, clasa a 2-a, la toate categoriile de trenuri.

Astfel, pentru călătoria la clasă superioară sau la vagoanele de dormit şi cuşetă, elevii vor achita integral diferenţele tarifare şi tariful de rezervare.

”Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilităţii de gratuitate în baza vizei anului şcolar 2023/2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30.09.2024 inclusiv”, arată CFR Călători.

Excepţie fac elevii care au înscris pe carnet “an terminal” şi care nu mai beneficiază de această facilitate începând din 9 septembrie.

De la 1 octombrie, facilităţile acordate elevilor la călătoria cu trenul se vor acorda numai în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025.

Emiterea biletelor şi abonamentelor de călătorie pentru elevi

Biletele de călătorie gratuite se pot procura de la casele de bilete din staţiile de cale ferată cu personal propriu şi agenţiile de voiaj CFR Călători sau de la personalul de tren (dacă staţia CF de urcare nu este deschisă activităţii de vânzare, dacă îmbarcarea se face în afara programului de lucru al caselor de bilete, dacă staţia CF de îmbarcare nu este deservită de personalul aparţinând CFR Călători sau în cazul în care călătorul prezintă un bilet eliberat în tren valabil la un tren care a sosit în staţia de îmbarcare pentru noul tren într-un interval de până la 15 minute – cu condiţia prezentării imediat după urcarea în tren la personalul de tren) ori de la automatele de bilete ale CFR Călători amplasate în staţii.

Biletele pot fi cumpărate şi online, numai după confirmarea/validarea calităţii de elev la casele de bilete, care se face o singură dată pentru fiecare an şcolar, si emiterea unui ID.

Abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite se pot procura de la casele de bilete pe suport tip carton din agenţiile de voiaj CFR Călători şi staţiile cu personal propriu; automatele de bilete ale CFR Călători, numai după confirmarea/ validarea calităţii de elev la casele de bilete, sau prin aplicaţiile descărcabile pe telefon sub formă de cod QR cu elemente dinamice, numai după confirmarea/ validarea calităţii de elev. la casele de bilete.

Confirmarea/validarea calităţii de elev se poate solicita la orice staţie sau agenţie de voiaj CFR Călători dotată cu sistem electronic de emitere, în baza carnetului/legitimaţiei de elev în original, care are înscris nume, prenume şi CNP elev şi este vizat pentru anul şcolar în curs sau în baza adeverinţei doveditoare emisă de unitatea de învăţământ de apartenenţă, prezentată în original. Confirmarea/validarea calităţii de elev la casele de bilete se face o singură dată pentru fiecare an şcolar. După confirmarea/validarea calităţii de elev şi crearea profilului de utilizator online se emite un ID în baza căruia se vor putea procura bilete/abonamente online pe site sau prin aplicaţia descarcabilă pe telefon.

Documente necesare la emiterea biletelor/abonamentelor de călătorie la casele de bilete şi în tren:

Pentru emiterea biletelor şi abonamentelor de călătorie lunare gratuite pentru elevi, este necesară prezentarea carnetului/legitimaţiei de elev în original, care are înscrise numele şi prenumele elevului, codul numeric personal al elevului şi este vizat de unitatea de învăţământ pentru anul şcolar în curs, sau a adeverinţei doveditoare a calităţii de elev emisă de unitatea de învăţământ de apartenenţă, în original şi care să corespundă modelului prevăzut în H.G. nr. 810/2023, sau a adeverinţei colective emisă de unitatea de învăţământ de apartenenţă, în original, folosită numai în cazul călătoriei elevilor în grup şi care să corespundă modelului prevăzut în H.G. nr. 810/2023.

Nu vor fi acceptate alte tipuri/modele de adeverinţe pentru emiterea biletelor/abonamentelor de călătorie pentru elevi.

Verificarea în tren

La verificarea legalităţii călătoriei în tren, elevii trebuie să prezinte:

– biletul/abonamentul de călătorie gratuit valabil la trenul respectiv în original, cu excepţia celor emise pe suport digital (online), la care este necesar să fie prezentat codul QR fie în format tipărit, fie pe dispozitivul mobil. În cazul abonamentelor digitale emise prin aplicaţia descărcabilă, sub formă de cod QR cu elemente dinamice, obligatoriu este necesar prezentarea codului pe telefonul mobil asociat abonamentului respectiv;

– un document de identitate (carte de identitate, paşaport, permis de şedere, permis de conducere) în original sau certificat de naştere în original sau copie pentru elevii sub vârsta de 14 ani;

– în locul documentului de identitate elevii pot prezenta carnetul/legitimaţia de elev în original numai dacă acesta/aceasta conţine fotografia elevului şi CNP-ul elevului.

În cazul în care, în tren, elevii nu prezintă documentele menţionate, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără bilet/abonament de călătorie şi vor suporta plata tarifelor de taxare în tren, mai mari decât cele de la casele de bilete.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...