CFR Călători lansează pe 12 iunie programul estival „Trenurile Soarelui”
CFR Călători începe, din 12 iunie, programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, care continuă până la data de 6 septembrie 2020, conform unui comunicat al societăţii remis, miercuri, Agerpres.
„Pentru a permite asigurarea legăturii între principalele oraşe ale ţării şi litoralul românesc, pe perioada sezonului estival, CFR Călători a adoptat un program variat care constă fie în prelungirea circulaţiei unor trenuri care aveau ca destinaţie finală Bucureşti Nord spre Mangalia, fie prin introducerea de trenuri ce au ca destinaţie exclusivă litoralul Mării Negre”, se menţionează în comunicat.
Astfel, prima parte a programului debutează din data de 12 iunie 2020, prin prelungirea circulaţiei următoarelor trenuri la /de la Mangalia, până la data de 25/26 iunie 2020: Trenurile IR 1642/IR 1641 Baia Mare – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1942/ IR 1941, cu grupă de vagoane de la / până la Cluj Napoca IR 1638/IR 1639 şi pentru Bistriţa Nord IR 1648; trenurile IR 1862/IR 1861 Iaşi – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la/de la Mangalia ca trenuri IR 1964/ IR 1963, cu grupă de vagoane de la/până la Suceava IR 1756/ IR 1757; trenurile IR 1695/IR 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1996/IR 1995, cu grupă de vagoane de la/până la Reşiţa R 9172/ R 9161; trenurile IR 1742/ IR 1741 Satu Mare – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1946/ IR 1945.
De asemenea, revine în circulaţie şi în acest sezon, din 12 iunie, „Trenul Tineretului” IR 1924 / IR 1923 pe ruta Sibiu – Bucureşti Nord – Mangalia şi retur.
Începând cu data de 26/27 iunie 2020, se introduc în circulaţie trenuri special dedicate asigurării legăturii cu litoralul dinspre Timişoara Nord, Arad, Deva, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Braşov, Târgu Mureş, Iaşi, Suceava, Galaţi, iar trenurile menţionate anterior vor reveni la mersul iniţial.
Legătura directă Arad – Mangalia şi retur va fi realizată de trenurile IR 1922/IR 1921 pe întreaga durată a programului estival, iar legătura directă între Capitală – Mangalia şi staţiunile de pe litoral va fi realizată cu trenurile IR 1983/ IR 1984 în perioada 27 iunie – 6 septembrie.
Totodată, va creşte frecvenţa trenurilor între Constanţa şi Mangalia pentru a fi deservite toate staţiunile de pe litoral.
Trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.
Pentru accesul turiştilor în Delta Dunării, din 13 iunie 2020, trenurile IR 1589/ IR 1588 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.
Tariful pentru o călătorie Bucureşti – Constanţa este de 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 15% din tariful de transport.
Studenţii şi elevii beneficiază de gratuitate la călătoria la vagon clasa a 2-a.
„Recomandăm cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar. Este indicată efectuarea plăţii la ghişeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru şi respectarea distanţei între călători la ghişeele caselor de bilete/ birouri de informaţii. Biletele pot fi achiziţionate cu o anticipaţie de 20 zile”, se precizează în comunicat.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii