G4Media.ro

CFR Călători lasă fără locomotivă Trenul Regal în care se va ține…

sursa foto: Facebook/ Daniel Șandru

CFR Călători lasă fără locomotivă Trenul Regal în care se va ține petrecerea „Șpriț și lăutari” de Ziua Națională / Compania a reziliat contractul de închiriere, organizatorii au nevoie de altă locomotivă / Petrecerea a primit mai multe critici în spațiul public

Compania CFR Călători anunță că va lăsa fără locomotivă Trenul Regal de 1 decembrie, când va fi organizată o petrecere numită „Șpriț și lăutari”, pe traseul Gara Băneasa – Sinaia.

Trenul Regal este închiriat joi, 1 Decembrie pentru un chef privat cu 80 de invitați, costul total fiind de 40 000 Euro

După mai multe proteste publice, CFR Călători a făcut următoarele precizări

„CFR Călători nu are nicio implicație sau vreo contribuție în organizarea evenimentului din tren, în timpul circulației Trenului Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA.

CFR Călători poate realiza la cerere, contra cost, prestații comerciale folosind personalul și materialul rulant propriu sau al beneficiarului.

În acest sens, CFR Călători a primit o solicitare de prestări servicii pentru asigurarea remorcării și a personalului tehnic în vederea circulației garniturii Trenului Regal, pe ruta București-Sinaia și retur. Beneficiarul, odată cu solicitarea, a prezentat toate avizele tehnice de circulație ale trenului, emise de organele abilitate.

CFR Călători a notificat Beneficiarul, confortm clauzelor contractuale, asupra denunțării unilaterale a contractului.”

Ceea ce înseamnă că organizatorii trebuie să găsească altă locomotivă până joi, 1 decembrie. Tot în cursul zilei de luni, ministerul Transporturilor a explicat că nu poate opri închirierea Trenului Regal pentru o petrecere cu ,,șpriț și lăutari” programată de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, deciziile privind Societatea de Turism feroviar fiind strict în responsabilitatea lichidatorului judiciar, Gabriel Iorgulescu, potrivit unor precizări pe care ministerul le-a trimis luni.

Casa Regală a catalogat petrecerea în Trenul Regal ca fiind ,,aproape o blasfemie”, iar istoricul Alexandru Muraru, deputat PNL și consilier al premierului Ciucă i-a cerut încă de sâmbătă ministrului Grindeanu să vină cu explicații și să intervină pentru a opri ofensa adusă.

Precizările Ministerului Transporturilor : ,,În ceea ce privește Societatea Feroviară de Turism SFT – CFR SA, conform înregistrărilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în data 27.06.2018 a fost numit în calitate de lichidator judiciar CII Iorgulescu Gabriel. Menționăm că potrivit art. 64 lit. b) din Legea nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare: ,,Principalele atribuții ale lichidatorului judiciar, în cadrul prezentului capitol, sunt :

  1. b) conducerea activității debitorului;” În aceste condiții, ținând cont de situația juridică a societății, reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nu pot interveni în actul decizional al lichidatorului judiciar, iar în situația în care prin deciziile luate este afectat scopul pentru care acesta a fost numit, îi sunt aplicabile prevederile legale aferente.” a transmis luni, ministerul Transporturilor.

Societatea Feroviară de Turism SA, o instituție din subordinea Ministerului Transporturilor, dar sub controlul unui administrator judiciar pentru că este în faliment, a închiriat Trenul Regal pentru o petrecere pe ruta Gara Băneasa – Sinaia, deși condițiile de închiriere sunt stricte și nu pot aduce atingere acestui simbol. Astfel, potrivit Europa Liberă Trenul Regal poate fi închiriat pentru evenimente „de interes cultural, stiințific, promovarea istoriei culturale și a tradițiilor României, fără a fi lezate în vreun fel numele trenului de epocă și toate pozițiile și simbolurile acestuia”. Organizatorul evenimentului dă asigurări că nu vor fi manele, ci promovarea muzicii lăutărești, autentice (detalii aici)

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Lichidator judiciar?! Ala avea de recuperat bani pentru a plati creditorii, motiv pentru care va rog pe voi, cei care ati zbierat pe aici cu onor Casa Regala – Carol al2lea cu Duduia, Mihaita balbaitu’ care ne-a lasat pe mana rusilor si Irina care droga cocosii si le punea cutite la picioare pentru a se lupta-n arena – ca faceti cheta sa acoperiti suma pierduta de lichidator.

  2. Orice …faliment, insolventa, lipsa de bani….numai nu manele…doar aristocrație. Rasism pe față, Consiliul Antidiscriminare ce face????? Aaaaaa…E aristocratic si el.

  3. ia sa fi cerut bruselul ca ciolosima, in loc de limuzina cu sofer sepepist, sa beneficieze doia ni de un tren regal…

  4. Să aduce caiiiiiiiiiiii (cît de mulți) de la căruță!